La data de 08.08.2013, în jurul orelor 08:50, o autospecilizată din cadrul IPJ Neamț aflată în misiune, cu semnale acustice și luminoase în funcțiune, care se deplasa pe direcția P. Neamț- Bacău, pe D.N. 15, în interiorul localităţii Hemeiuş, județul Bacău, a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Italia, condus de numitul U. Vasile, de 47 de ani, din Buhuşi, care a virat la stânga pentru a intra intr-o staţie PECO fără să se asigure şi fără să acorde prioritate autospecialei aflată în misiune.
În urma impactului, autospeciala a fost proiectată pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de A. Fănel, de 55 de ani, din Bacău.
În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto U. Vasile și a pasagerei de 44 de ani, din autoturismul condus de U. Vasile. Cele două persoane au primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgență Bacău, fără a fi necesară internarea lor.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.