Astăzi, 3 octombrie a.c, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Balcani, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Apelantul anunța faptul că, o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 80 de ani a căzut în beci. De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SAJ.
Victima a fost scoasă la suprafață de forțele de intervenție conștientă, cu suspiciune de intoxicație cu monoxid de carbon, fiind preluată de echipajul medical aflat la fața locului.
Pe această cale, tragem un semnal de alarmă și îi îndemnăm pe cetățeni să respecte o serie de măsuri simple, însă vitale, pentru a evita incidentele precum intoxicația cu gazele rezultate în urma procesului de fermentație a mustului.