Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA pentru credite acordate în perioada 2006 – 2009. Astfel, Reiffeisen Bank trebuie sa restituie 19 milioane de euro incasate ilegal catre clienti.
Sentinţa spune că Raiffeisen trebuie să restituie sume recalculate în funcţie de dobânzile încasate de bancă. ANPC precizează faptul că diferențele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Având în vedere pronunțarea sentinței definitive și motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009.
Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă ”în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă.
Indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare.
Sursa: economica.net