Wizz Air si Ryanair, companii care opereaza aproximativ 60% din traficul de pe Aeropotul Henri Coanda, nu pot fi amendate de ANPC ca in cazul companiei Blue Air. Blue Air a fost amendata cu 2 milioane de euro intrucat a anulat mii de zboruri si nu a achitat pretul biletelor anulate la toti pasagerii.
Presedintele ANPC, Horia Constantinescu, spune ca Wizz Air si Ryanair nu pot fi amendate intrucat nu au sediul in Romania :
„Nu am sancţionat, până acum, nici Wizz Air şi nici Ryanair pentru că nu am reuşit să îi mutăm pe teritoriul României. Dacă vom reuşi, cu ajutorul celor de la Blue Air, atât de vătămaţi de ceea ce li s-a întâmplat, cu siguranţă îi vom sancţiona şi pe ei. Ei nu au sediu şi puncte de lucru pe teritoriul României. În schimb, am sesizat instituţiile europene cu atribuţii în domeniu aşa cum şi dânşii au făcut-o atunci când au constatat că şi Blue Air derapează de la orice fel de regulament european. Nu avem niciun reper cu privire la cifra de afaceri a Wizz Air sau Ryanair“, a declarat pentru ZF Horia Constantinescu, preşedintele ANPC