Noul sef al Politiei Romane este chestorul Benone Marian matei. Politisti din 1997, seful Politiei Romane si-a inceput activitatea in Bacau. Din 2019 a indeplinit functia de director al Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS), iar anterior, între anii 2010 şi 2015 a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bacău.
Decizia premierului Florin Cîţu de numire a noului şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Chestorul de poliţie Benone Marian Matei, noul şef al Poliţiei Române, va avea rang de secretar de stat. „Ofiţerul este absolvent al Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», activează în structurile Poliţiei Române din anul 1997 şi, înainte de a fi numit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei Operaţiuni Speciale. De asemenea, ofiţerul deţine o vastă experienţă, pe parcursul carierei profesionale îndeplinind atât funcţii de execuţie, cât şi funcţii de conducere în cadrul structurilor Poliţiei Române”, se arată într-un comunicat al MAI.
Repere din activitatea profesională a noului şef al Poliţiei Române, chestorul Benone-Marian Matei:
-Între anii 1997 şi 2005, a îndeplinit funcţia de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Corupţiei,
-Intre anii 2005 şi 2012, adjunct al şefului Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău
-Între 2010 şi 2015, şef al Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău
-Între 2015 şi 2018, director adjunct al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate
-Din 2019, director al Direcţiei Operaţiuni Speciale.