Noul sediu al Ambulantei Onesti a ajuns la un grad fizic de realizare de 75%

0


Lucrarile la noul sediu al Ambulantei Onesti continua, gradul fizic ajungand la 75%.

Lucrările sunt planificate să se încheie în toamna acestui an, urmând ca imobilul să fie dotat cu instalații complet noi şi cele mai moderne sisteme de siguranță:

“Investițiile în sistemul sanitar județean, rod al asocierilor încheiate de Consiliul Județean cu primării din județ, continuă în ritm susținut. Alături de colegul meu Gelu Panfil, vicepreşedintele CJ Bacău, şi de administratorul public Valentin Palea am verificat astăzi lucrările de reabilitare şi modernizare de la sediul Serviciului de Ambulanță Oneşti, lucrare în valoare de 1 milion de lei şi susținută financiar de CJ.

Mă bucur că noul sediu al Ambulanței Oneşti a ajuns la un stadiu fizic de realizare de 75%, mai ales că aceasta deserveşte zeci de mii de locuitori din comunitățile situate pe Valea Trotuşului.

Tot la Oneşti, CJ Bacău asigură cofinanțarea – în sumă de peste 900.000 euro – a eficientizării energetice a clădirii spitalului din localitate, investiție derulată cu fonduri europene. În aproximativ o lună de zile proiectarea va fi încheiată urmand sa se emita ordinul de incepere a lucrărilor.” a precizat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.