Sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.
„La finalul celor 10 zile de dezbatere publică, azi, 20 septembrie 2013, Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe site-ul instituţiei forma revizuită a proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Forma revizuită a proiectului de act normativ a fost redactată în baza propunerilor, sugestiilor şi opiniilor primite până în prezent din partea cetăţenilor, societăţii civile, a diferiţilor parlamentari care au avut luări de poziţie publică sau organizaţii non-guvernamentale, ca urmare a supunerii documentului iniţial în dezbatere publică „, se arată într-un comunicat al MAI.
Ministerul mai informează că, în următoarele două – trei săptămâni, va iniţia „o serie de întâlniri cu organizaţiile profesionale, societatea civilă şi grupurile parlamentare interesate de problematica circulaţiei pe drumurile publice, în scopul finalizării acestui proiect de act normativ”.
Sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.
Practic, forma revizuită, făcută publică la nouă zile după cea iniţială, include sancţiuni sensibil mai mici decât cele din prima variantă a proiectului.
De pildă, la articolul dedicat claselor de sancţiuni, cele prevăzute la clasa a VI-a sunt acum între 51 şi 120 de puncte de amendă, ceea ce înseamnă că un şofer va fi obligat să scoată din buzunar până la 9.600 de lei. În forma iniţială a proiectului de act normativ, cea mai severă clasă de sancţiuni era între 125 şi 200 de puncte de amendă, respectiv o sumă maximă de 16.000 de lei.
Sancţiuni mai blânde decât cele din prima formă a ordonanţei sunt şi cele de suspendare a carnetului în cazul unor accidente grave.
Mai mult pe mediafax.ro