Noua pistă a aeroportului din Iași, inaugurată joi. În primă fază vor fi dați în funcțiune 1800m de pistă

0

Lucrările la noua pistă de la aeroportul din Iași au intrat în linie dreaptă. Joi, 21 august, autoritățile ieșene vor da în funcțiune 1800 de metri de pistă, urmând ca în lunile următoare aceasta să fie prelungită la 2400 metri. Noua pistă a fost construită cu fonduri europene, într-un proiect derulat de Consiliul Județean Iași, a cărui valoare totală s-a cifrat la 57 milioane euro. Obiectivul de infrastructură transformă Iașul într-un pol aeroportuar al regiunii Nord-Est (Moldova), pe fondul accentuatei decăderi a traficului de pe aeroportul Bacău. Acesta a pierdut în 2013 aproape 100.000 de pasageri comparativ cu anul de referință 2012, când prin porțile aeroportului băcăuan au trecut aproape 400.000 de pasageri. 

lucrari aeroport iasi 2Reprezentanții aeroportului spun că lucrările trebuie să se desfășoare într-un ritm atât de alert pentru ca traficul pe aeroportul din Iași să fie întrerupt pentru o perioadă cât mai scurtă, doar de 5 zile. „În numai 3 zile reușim să facem echivalentul a 300 de metri de lungime de pistă, asta înseamnă 100 de metri de infrastructură pe zi. Este foarte, foarte mult pentru că nu vorbim doar de așternerea unor straturi finale de asfalt, vorbim de realizarea întregii infrastructuri”, a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Internațional Iași, citat de DIGI24. Noua pistă o va înlocui pe cea veche, construită în anul 1969.

Inaugurarea pistei va avea loc joi dimineață, în intervalul orar 9.30 – 12.30, când pe noua pistă va ateriza cursa TAROMlucrari aeroport 3 Roma – Iași. Pista veche nu va mai fi operațională începând cu 21 august, anunță Ziarul de Iași, care precizează că jumătatea nordică a vechii piste va fi folosită pe post de cale de rulare. Lucrările de modernizare a aeroportului din Iași vor continua cu redimensionarea platformei de parcare a aeronavelor, precum și cu construirea unui nou terminal, T3, care va fi operațional din primăvara anului viitor. Terminalul va avea 3600m, șase birouri de check-in unde se vor putea procesa 320 de pasageri/oră.

Trafic în creștere semnificativă

aeroport-iasiÎntre 15 și 19 august aeroportul Iași este închis traficului aerian deoarece se realizează legătura între pista noua și platforma de parcare a aeronavelor. Legătura va intersecta pista veche astfel încât traficul aerian a fost întrerupt, operatorii aerieni fiind anunțati de întrerupere în urmă cu aproximativ jumătate de an. În primă fază, vor fi inaugurați 1.800 de metri din pista nouă, urmând ca în următoarele 3 luni aceasta să fie prelungită până la 2.400 de metri, cât prevede proiectul de modernizare în valoare de 57 milioane de euro.

Este de așteptat ca modernizarea aeroportului din Iași să transforme capitala istorică a Moldovei într-un pol aeroportuar, în condițiile în care traficul de pasageri era oricum în creștere. În 2013, prin porțile aeroportului au trecut peste 230.000 de pasageri, cu 60.000 mai mulți decât în 2012. Procentual, creșterea de trafic de pasageri se cifrează la 36 la sută, cea mai mare la nivel național. În aceeași perioadă, aeroportul Bacău a înregistrat o scădere cu 21,8 la sută a traficului de pasageri, înregistrând un evident trend descendent (307.000 pasageri – 2013, față de 393.000 pasageri – 2012) – citește AICI.

Licitație pentru „salvarea” aeroportului Bacău

aeroport_bacauDupă eșecul concesionării aeroportului Bacău către operatorul aerian low-cost Blue Air, autoritățile administrative băcăuane au pus în aplicare un parteneriat menit a conduce la modernizarea aeroportului din fonduri publice. Consiliul Județean și Primăria Bacău au convenit un protocol de colaborare, urmând să finanțeze în părți egale lucrările de modernizare.

Licitația pentru modernizarea aeroportului din Bacău a stârnit interesul mai multor societăți importante din domeniul construcțiilor. Grupate în două asocieri „mamut”, acestea se bat pentru adjudecarea contractului de peste 50 milioane lei, pus la bătaie de Consiliul Județean (CJ) Bacău – citește AICI.

Unul dintre consorții este condus de UTI Grup București. Din el mai fac parte firme precumConextrust SA Bacău și Geo Arc SRL Otopeni. A doua asociere conține un număr mult mai mare de firme. Consorțiul este condus de PORR Construct București, iar din asociere mai fac parte societăți caTransproiect 2001DMV Aviatech. Printre subcontractorii celui de-al doilea consorțiu de firme se numără AEG International Servicii, Avitech CO, ICCO Energ SRL, Triserv Instal, MB Telecom LTD. Iptana SA și PORR Bau sunt terți susținători ai asocierii de firme conduse de PORR Construct.

 

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.