Noua pistă a aeroportului din Iaşi, de 2.400 de metri, a devenit operaţională

0

Noua pistă a aeroportului din Iaşi, de 2.400 de metri, a devenit operaţională începând de joi, anunță agenția de știri Mediafax. 

Noua pistă a aeroportului ieşean a fost finalizată cu câteva luni mai devreme decât era stabilit în contractul încheiat cu constructorii, investiţia ridicându-se la 139 de milioane de lei fără TVA. La sfârşitul lunii august au fost daţi în folosinţă primii 1.800 de metri ai pistei, iar începând de joi întreaga pistă, de 2.400 de metri, a devenit operaţională.

Prezent la aeroport, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat că din acest moment interesul companiilor aeriene va creşte, iar aeroportul va deveni ”poarta principală de intrare în Iaşi a investitorilor”. „Cresc şansele Iaşiului de a scăpa de sărăcie. Când economia locală va suporta şi un bussines de cargo, vom continua pista până la 3.000 de metri”, a spus Adomniţei.

Lucrările la noua pistă de la Aeroportul Iaşi au început în 7 august 2013, câştigătoarea licitaţiei fiind asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL şi SC UTI Grup SA. Valoarea contractului este de aproximativ 139 de milioane de lei, fără TVA.

Termenul iniţial de finalizare era de 25 de luni, în acest termen fiind inclusă şi proiectarea. Lucrările au inclus realizarea pistei de decolare – aterizare de 2.400 de metri, a căii de rulare, extinderea platformei şi a drumului perimetral, precum şi instalaţia de balizaj.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.