Vineri, 3 august 2018, la Sala Mare a Consiliului Judetean Bacau a avut loc semnarea contractului de finantare a proiectului Servicii sociale alternative pentru persoanele adulte cu dizabilitati.
Beneficiarii finantarii sunt Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau si UAT Racaciuni. Prin acest proiect va fi extinsa infrastructura de servicii sociale comunitare pentru dezinstitutionalizarea persoanelor cu dizabilitati din cadrul Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Racaciuni (CRRN).
Concret, va fi infiintat un centru de zi cu o capacitate de 30 de locuri, in Comuna Racaciuni, destinat persoanelor adulte cu dizabilitati dezinstitutionalizate din C.R.R.N. Racaciuni si persoanelor adulte cu dizabilitati din comunitate carora, in prezent, nu li se ofera servicii prin care sa se previna institutionalizarea.
Totodata, vor fi furnizate si servicii sociale respectand un raport de 4 locuinte protejate (cu o capacitate de 6 beneficiari fiecare) la un centru de zi, astfel incat fiecare persoana din locuintele protejate va beneficia de serviciile oferite in centrul de zi. In total, un numar de 24 persoane adulte cu dizabilitati din CRRN Racaciuni vor primi servicii specializate in aceste locuinte, in termen de 29 luni de la semnarea contractului de finantare.
Investitiile vor fi realizate in Comuna Racaciuni in parteneriat cu UAT Racaciuni care pune la dispozitie spatiul necesar infiintarii centrului de zi si terenul pentru dezvoltarea locuintelor protejate.
„Un aspect important este faptul ca acest proiect se incadreaza in categoriile de interventie prevazute atat in Strategia de Dezvoltare Regionala Nord-Est 2014-2020 cat si in Strategia de Dezvoltare Durabila a judetului Bacau. Prioritatea noastra este calitatea vietii bacauanilor, atat din comunitatile rurale cat si din cele urbane, oferindu-le servicii ce le vor permite sa valorifice noi oportunitati de afaceri si de locuri de munca intr-un mod durabil, asigurand calitatea acestor servicii prin utilizarea adecvata a resurselor de energie, regenerabile si neregenerabile si reducerea nivelului de poluare”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau, prezent la eveniment.