Fondatorul Facebook, Mark Zuckenberg, a anuntat pe contul sau personal o noua schimbare ce va avea loc pe reteaua de socializare.
Facebook va pune accentul pe informatiile locale difuzate in fluxul de stiri al utilizatorilor, modificare operata initial in SUA, apoi in alte tari, pentru a limita dezinformarea.
„Informatiile locale contribuie la crearea unei comunitati, pe internet si in viata reala”, a scris cofondatorul Facebook Mark Zuckerberg, pe contul sau, aceasta fiind o noua incercare de a raspunde criticilor la adresa retelei de socializare.
„Incepand de astazi (luni, n.r.), va vom prezenta mai multe publicatii din orasul vostru, fie el mare sau mic”, a precizat Zuckerberg, adaugand ca schimbarea va fi operata in SUA, dupa care va fi aplicata „in mai multe tari, anul acesta”.
De mai mult de un an, retelele de socializare, mai ales Facebook, sunt criticate intens din cauza ca permit propagarea informatiilor false, un exemplu in acest sens fiind perioada campaniei prezidentiale din SUA. Dezinformarea este periculoasa pentru democratie si intretine o dependenta de retelele de socializare care afecteaza intelectul, spun criticii.