Prin publicarea în Monitorul Oficial din 14 noiembrie a. c. a ordinului comun al ministrului Mediului şi Pădurilor şi ministrului Administraţiei şi Internelor, nr. 3403/245/2012, au fost aprobate noile proceduri de codificare a informărilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice.
Noul act normativ aprobă şi detaliază, în cele trei anexe ale sale, direcţiile principale de reacţie rapidă în cazul producerii de fenomene meteorologice periculoase, fenomene hidrologice periculoase, precum şi fluxul informaţional operativ pentru transmiterea informărilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice.
Atenţionările şi avertizările meteorologice de scurtă şi medie durată constau într-un mesaj de tip text, însoţit de o hartă la nivel naţional, cu menţionarea regiunilor/judeţelor ce urmează să fie afectate, cu precizarea intensităţii fenomenului pentru fiecare regiune/judeţ, precum şi a intervalului de prognoză. În cazul fenomenelor atmosferice periculoase imediate sau prognozate pe foarte scurtă durată (anticipaţie de la o oră până la 6 ore), mesajul de atenţionare/avertizare va avea indicat un cod de culoare, dar nu va fi însoţit de hartă.
Atenţionările şi avertizările hidrologice constau dintr-un mesaj de tip text, însoţit de o hartă la nivel naţional, cu specificarea arealelor/sectoarelor de râu care pot fi afectate de creşteri semnificative ale nivelurilor/debitelor, cu precizarea intensităţii fenomenului pentru fiecare areal/sector de râu, precum şi a intervalului de prognoză. Totodată, atenţionările şi avertizările hidrologice pot fi detaliate la nivel local de către serviciile hidrologice din cadrul administraţiilor bazinale de apă ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în funcţie de gradul de detaliere al informaţiei meteorologice şi hidrologice disponibile la momentul elaborării prognozei hidrologice şi/sau de gradul de severitate al fenomenului prognozat.
În ceea ce priveşte fluxul informaţional operativ, noul ordin prevede că: informările, atenţionările şi avertizările meteorologice care se emit în cazul producerii de fenomene meteorologice periculoase la scară naţională se transmit de către Administraţia Naţională de Meteorologie Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă al Ministerului Mediului şi Pădurilor şi mass-mediei; informările, atenţionările şi avertizările hidrologice care se emit în cazul producerii de fenomene hidrologice periculoase la scară naţională se transmit de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă al Ministerului Mediului şi Pădurilor, Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă al Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi mass-mediei.
Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă al Ministerului Mediului şi Pădurilor transmite, cu maximă operativitate, informările, atenţionările şi avertizările meteorologice şi hidrologice care se emit în cazul producerii de fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase la scară naţională Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia generală pentru relaţiile cu instituţiile prefectului, Centrului Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Centrele operaţionale ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă au obligaţia de a transmite informările, atenţionările şi avertizările meteorologice şi hidrologice care se emit în cazul producerii de fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă (primării) din zonele potenţial afectabile, iar acestea au obligaţia de a asigura avertizarea şi alarmarea populaţiei din zonele de risc.
La data intrării noului act normativ în vigoare se abrogă ordinul ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 823/1.427/2006 pentru aprobarea procedurilor de codificare a atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi a avertizărilor şi alertelor hidrologice.