Casa memorială George Bacovia din Bacău, deschisă publicului la 1 octombrie 1971, este casa în care părinții săi s-au mutat în primăvara anului 1906. În această clădire, ce datează din ultimul deceniu al secolului XIX, în care poetul George Bacovia a locuit timp de 22 de ani (1906-1928), sunt păstrate numeroase obiecte de uz personal și piese de mobilier ce au aparținut poetului. În cele cinci încăperi destinate vizitării sunt expuse manuscrise originale, documente și piese de patrimoniu.
Casa Memoriala George Bacovia a intrat in renovare iar asupra ei au fost demarate lucrările de intervenție, consolidare și reparații capitale care cuprind consolidarea întregii structuri de rezistență, refacerea fundațiilor, înlocuirea acoperișului, iar la interioare va fi refăcut, după un proiect unic, întregul ansamblu. De asemenea, au fost refăcute cele doua verande (intrări), dușumelele, plafoanele, instalația electrică, cât și cea de încălzire. Va fi tencuit și văruit la exterior și interior. Lucrarile de refacere au fost finantate de Consiliul Județean Bacău.
Cu ocazia „Noptii Muzeelor 2016” , a avut loc redeschiderea oficială a casei memoriale, după renovare și reamenajare, cu participarea oficialităților băcăuane. De asemenea a avut loc si o proiecție 3D video-mapping.