Nelu Iordache, patronul Blue Air, trimis în judecată

0

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Nelu Iordache, administratorul SC Romstrade SRL. Printre acuzaţiile care i se aduc acestuia se numără deturnarea a zeci de milioane de lei din fonduri europene sau de la CNADNR, delapidare, fals în înscrisuri, înşelăciune şi spălare de bani.

Pentru a recupera prejudiciului, procurorii au pus sechestru pe câteva dintre terenurile lui Nelu Iordache, în valoare de aproape 8 milioane de lei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti. Potrivit procurorilor, Nelu Iordache a folosit banii destinaţi autostrăzii pentru a plăti datoriile firmelor sale. Iar în această acţiune, administratorul Romstrade ar fi fost ajutat de mai mulţi funcţionari din CNADNR. Mai mult, din interceptări reiese că Iordache ar fi avut o întâlnire şi cu ministrul Transporturilor de atunci, Ovidiu Silaghi.

Potrivit rechizitoriului, Romstrade a primit de la CNADNR suma de 31.500.000 de lei pentru construcţia primului tronson din autostrada Nădlac – Arad. Numai că Nelu Iordache, spun procurorii DNA, ar fi folosit aceşti bani pentru achitarea unor datorii ale societăţilor sale, datorii în valoare de 9 milioane de lei. În ajutor i-ar fi sărit chiar oameni din cadrul CNADNR. Cu ajutorul interceptărilor, procurorii au descoperit şi presiunile regelui asfaltului asupra consultanţilor pentru a obţine continuarea derulării contractului.

Anchetatorii mai spun şi că Nelu Iordache şi-ar fi pus angajaţii Romstrade să falsifice mai multe facturi. Regele asfaltului, Nelu Iordache, se află în arest preventiv încă din decembrie 2012 pentru delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.