Modernizarea pasarelei Mărgineni a „aterizat” la DNA Bacău. Vezi ce anchetează procurorii

0

Procurorii anticorupție investighează modernizarea pasarelei (podului) Mărgineni, proiect „inaugurat” de primarul Romeo Stavarache, în 2013, în preajma Zilei Naționale a României, în prezența mai multor oficiali din politica centrală și locală. Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în noiembrie 2012, cu o asociere de firme condusă de Conextrust, societate controlată de omul de afaceri Viorel Rusu. Cifrat la 24 milioane lei (fără TVA), contractul presupunea, între altele, lărgirea la 4 benzi a pasarelei Mărgineni. Lucrările au început în primăvara lui 2013.

inaugurare_pasarela_margineni_bacau (7)La 3 ani de la deschiderea șantierului, modernizarea pasarelei Mărgineni și a Căii Moinești ajunge pe masa Direcției Naționale Anticorupție. Procurorii anchetează mai multe posibile nereguli existente în proiect, în condițiile în care acesta a avut finanțare din fonduri europene. Printre acestea se numără și modul în care au fost construiți doi piloni (pile) suplimentari de susținere, ceruți de lărgirea la 4 benzi a pasarelei, ai căror fundații se intersectează cu proprietăți private, fapt necunoscut, se pare, la data elaborării proiectului tehnic.

Pentru a nu ține lucrările în loc, constructorul – spun surse administrative – ar fi convenit cu proprietarii să suporte, în temeiul dreptului de superficie, o sumă de bani pe perioada derulării lucrărilor (aproximativ 18.000 de euro pentru ambele fundații care se intersectează cu respectivele proprietăți). Banii nu au mai fost niciodată decontați către Conextrust, iar constructorul ar pretinde acum respectiva sumă.

pod_margineni_bacau_nou (1)Modernizarea pasarelei Mărgineni este doar unul dintre multele proiecte de infrastructură, derulate în municipiul Bacău, care au ajuns să facă obiectul unor dosare penale instrumentate de procurorii anticorupție. DNA anchetează proiectul de modernizare a arterei IL Caragiale – Milcov (citește AICI), dar și a străzii Miorița, lucrare în care fostul viceprimar Mihai Șuștac a făcut denunț. Procurorii vizează, de asemenea, modernizarea pasarelei Letea (Pod Narcisa), unde mai mulți angajați din Primărie, între care și primarul suspendat Romeo Stavarache, au dat deja cu subsemnatul (citește AICI).

Implementarea defectuoasă a proiectelor cu finanțare europeană, pe parcursul ultimilor ani, a condus la pierderea a aproximativ 10 milioane de euro de către municipalitatea băcăuană. Banii europeni vizau mai multe lucrări de infrastructură, cel mai usturător eșec al Primăriei fiind – de departe – modernizarea Insulei de Agrement. Proiectul este finațat cu bani din bugetul local, iar pentru susținerea șantierului municipalitatea a împrumutat bani din bancă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.