MITUL fondurilor europene și FALIMENTUL Bacăului. Ce mai este de făcut în acest oraș?

3

stavarache+promisiuniÎn urmă cu câțiva ani, primarul Romeo Stavarache lansa în plină campanie electorală o temă ce avea să facă, subit, carieră: fundamentată pe ascensiunea edilului băcăuan în cadrul Comitetului regiunilor de la Bruxelles, tema proiectelor europene realizate în Bacău, precum și cea a primarului destoinic, mare campion în obținerea de fonduri europene pentru orașul său, i-au conferit lui Stavarache aura unui veritabil magician în atragerea de așa-zise finanțări nerambursabile. Ani buni, primarul Bacăului a defilat, în parte pe merit, cu eticheta de administrator priceput în a-și „branșa” orașul la „conducta” cu fonduri europene pompate în România de la Bruxelles, via Comisia Europeană: s-a scris, atunci, că Bacăul e pe locul 1 în țară la atragerea de fonduri nerambursabile. S-au primit premii, administrația Stavarache era dată drept „model” în materie de implementare a fondurilor europene și a proiectelor finanțate cu bani proveniți de la UE.

Trecerea anilor avea să dovedească, însă, contrariul: astăzi, în Bacău, fondurile europene înseamnă fie străzi (proiecte) neterminate, fie dosare penale la DNA (fie, în câteva cazuri, ambele – lucrări neterminate, investigate de procurorii anticorupție). Mitul fondurilor europene atrase de orașul Bacău sub bagheta magică a primarului Stavarache se deșiră parcă văzând cu ochii: prăbușirea acestei povești electorale nu ne scutește, în schimb, de costuri. Municipiul a pierdut fonduri europene în sumă de 10 milioane euro, întrucât nu a reușit să finalizeze la termen mai multe proiecte de infrastructură finanțate prin Programul Operațional Regional: lucrările la acestea vor continua, însă cu bani din buzunarele băcăuanilor, nu cu „finanțări nerambursabile” de la UE (citește AICI).

Ca să vă faceți o idee despre amploarea dezastrului pe care-l traversează orașul merită să menționăm că cele 10 milioane de euro pierdute de municipalitate echivalează cu necesarul de fonduri pentru terminarea lucrărilor de la Spitalul Municipal, un alt costisitor șantier „etern” al Bacăului. Insula de Agrement, proiect cu care administrația Stavarache & PNL a defilat în câteva campanii electorale va fi terminată, în cele din urmă, cu banii băcăuanilor – fonduri europene de aproximativ 5 milioane de euro au fost pierdute de Primărie doar în acest proiect, o adevărată telenovelă în materie. Lucrări ce vizau modernizarea unor străzi importante, precum Milcov sau Ștefan cel Mare, vor intra – de asemenea – pe finanțare locală. Mai toate proiectele de infrastructură imaginate de administrația Stavarache & PNL, la ora elaborării Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a orașului, sfârșesc – iată – lamentabil, cu grave prejudicii aduse atât bugetului local, cât și bugetului Uniunii Europene. Cum s-a ajuns în această fundătură?

stavarache - luchianMerită să menționăm aici o realitate politică incontestabilă. Ea nu poate fi trecută cu vederea nici măcar de partizanții/clienții administrației Stavarache & PNL: din 2008 până astăzi, deci două mandate (8 ani, la anul în vară), Consiliul Local a fost controlat la sânge de liberali, care prin cei 12 consilieri locali au gestionat o foarte confortabilă majoritate aflată, practic, la dispoziția primarului Stavarache și a camarilei sale corupte (să nu ne amăgim, cu toate păcatele sale, evidente, Stavarache nu a acționat singur!). Am asistat, nu de puține ori, la ședințe ale Consiliului Local în care aleșii PNL votau orbește, pe negândite, inițiative abuzive ale primarului de care astăzi se dezic, ca și când ar fi fost doar spectatori în cadrul CL, nu actori administrativi direct implicați, prin votul lor, în girarea enormităților și aberațiilor lui Stavarache.

talon-analize-gratis-spitalAșa s-a ajuns în situația ca bugetul Bacăului să susțină proiecte costisitoare, de un populism cel puțin grețos: pensionarii au fost cumpărați cu zeci de mii tichete cadou sau tichete de analize gratis la Spitalul Municipal (!), clerul local a fost cumpărat prin finanțarea a zeci de lăcașe de cult, an de an; căldura consumată de clienții casnici ai CET a fost plătită din bugetul local, deși 70 la sută din băcăuani au centrală de apartament, iar CET a sfârșit în faliment; milioane de euro au fost îngropate în obscurul proiect al sălii polivalente din cartierul CFR; alte milioane s-au scurs prin finanțarea unor proiecte sportive controversate, de-a dreptul penale – fotbalul și handbalul sunt la pământ; în fine, zeci de milioane de euro împrumutate din bancă au luat drumul falimentarului proiect al Spitalului Municipal, șantier neterminat nici până azi, la aproape 10 ani de la deschiderea sa.

Enumerarea de mai sus vine să confirme că Bacăul, în pofida administrației Stavarache & PNL și a majorității liberale din cadrul Consiliului Local, nu a beneficiat, niciodată, de o reală viziune liberală în materie de dezvoltare și progres. Tichetele cadou, pomenile date bisericilor sau fantasmele construirii de noi săli polivalente sau stadioane, concomitent cu plata căldurii și apei calde consumate de clienții casnici ai CET, nu țin de o viziune de dezvoltare liberală ci reprezintă, destul de exact, întruchiparea unui populism administrativ care a transformat „pomana” în ideologie, în doctrină. În religie de partid, în final. Dacă Stavarache și majoritatea sa liberală din cadrul CL ar fi avut o viziune cu adevărat liberală, Bacăul poate că nu s-ar fi aflat în fundătura în care a ajuns astăzi: fără nicio perspectivă clară, declasat la statului de pol secundar în regiunea Moldovei, cu un șomaj galopant, cu o depopulare masivă, pe care o resimțim cu toții, cu „zero” șanse și oportunități pentru tineri. La asta putem adăuga, pentru o și mai concisă portretizare a populismului lui Stavarache, campaniile electorale negative, duse împotriva unor corifei ai fostei administrații Sechelariu & PSD.

umbre 2008Profitând de percepția de exponenți ai „corupției locale” a acestora, precum și de dosarele penale pe care personaje precum Sechelariu, Iacobov și Hrebenciuc le-au avut sau le au, Stavarache și liberalii săi și-au construit propriul mit politic, acela de luptători ai dreptății, „cavaleri ai luminii”, ai Adevărului, ai Corectitudinii. Cele două mandate (2008 – 2016) de putere discreționară, absolută, au corupt însă absolut măruntaiele organizației PNL Bacău, mărturie stând atât dosarele penale deja publice, cât și cercetările deschise de procurori în diverse alte cauze – de la pasajul Letea, până la modernizarea străzii Milcov sau, de dată mai recentă, pasajul Oituz-Gușe (toate, proiecte „aranjate” în perioada administrației Stavarache). Dacă binomul „malefic” Sechelariu & PSD a plătit, aș spune cu vârf și îndesat, prețul politic al propriilor greșeli și, în final, al propriei lipse de măsură, de ce n-ar plăti astăzi, electoral, politic, binomul Stavarache & PNL? Cu atât mai mult cu cât nota de plată a guvernării locale PNL (2004 – 2016) pare, de departe, mai piperată decât ce a moștenit Stavarache de la fosta administrație locală, măcar sub aspectul cantității de dosare penale „în lucru”. În logica democratică, a alegerilor libere, așa ar trebui să se întâmple.

fond-1-asociatie-sport-club-sparge-655x360În zadar vom căuta să identificăm un alt vinovat al dezastrului în care se află azi Bacăul: binomul Stavarache & PNL este singurul răspunzător. Stavarache și-a întemeiat puterea și mandatul politic pe majoritatea PNL din Consiliul Local. Prin intermediul acesteia, PNL și-a plasat oameni în mai toate consiliile de administrație și adunări generale ale societăților deținute de municipalitate: Compania de Apă, CET, Centrul de Afaceri și Expoziții, ARTBACĂU, Sport Club Bacău SA etc. Fără ea, fără această majoritate politică monocoloră, alcătuită din oameni aflați la inima primarului, pe placul său, cu siguranță că Stavarache & PNL ar fi avut o mult mai restrânsă alonjă locală, o putere mai mică, ținută în frâu. Cam ca în primul mandat de primar, 2004 – 2008, când edilul a fost obligat să asculte de vocea Opoziției, neavând la degetul mic o majoritate din propriul partid, o majoritate care să-i susțină, până în pânzele albe, edificiul puterii personale. Nici până azi nu înțeleg ce i-a împiedicat, cu adevărat, pe liberalii băcăuani să dea un sens, o viziune, acestui oraș. De ce nu s-a profitat de majoritatea din CL pentru a promova proiecte de anvergură, pentru a atrage investiții care să conducă la dezvoltarea economică a acestui oraș? În contrapartidă, afacerile și patrimoniile multor acoliți ai administrației Stavarache & PNL au cunoscut o ascensiune fulminantă, asta în timp ce orașul sărăcea văzând cu ochii.

spectatorul-angajat-interviu-cu-jean-louis-missika-si-dominique-wolton-14Un exponent al adevăratului liberalism european, filozoful francez Raymond Aron, susținea într-una din cărțile sale (cartea de interviuri „Spectatorul angajat”), că adeseori trăim cu sentimentul că avem de ales între Bine și Rău, că între Bine și Rău se duce o luptă pe viață și pe moarte. În realitate, susținea Aron, am avea de ales între ceea ce este de preferat (preferabil) să se întâmple și ceea ce cu adevărat este detestabil. Dacă am face recurs la logica electorală cu care Stavarache & PNL ne-au obișnuit în ultimii ani, demonizând diverși competitori politici sau contracandidați, am putea concluziona – spun eu greșit – că binomul indicat mai sus este, în acest moment, personificarea Răului Absolut abătut asupra orașului Bacău. Nu cred, însă, într-o astfel de abordare: în logica pragmatică a filozofului Raymond Aron, conform căruia alegând ceea ce este preferabil, alegem într-un fel răul mai mic, consider că este de preferat, pentru Bacău și viitorul său, ca tandemul Stavarache & PNL să-și încheie zodia puterii absolute, iar după localele de anul viitor (2016) la cârma orașului să asistăm la o schimbare reală, profundă, de proporții, oricare ar fi ea. Dar Schimbare în adevăratul sens al cuvântului, nu înlocuirea unei garnituri uzate, corupte, cu eșaloanele 2-3 din același partid care a susținut corupția administrativă a primarului Stavarache și a camarilei sale.

romeo-stavaracheA căuta, însă, în Stavarache un simplu țap ispășitor, ca și când aleșii PNL care i-au susținut derapajele legale ar fi fost simpli pasageri ai administrației sale, este o naivitate și, în fond, o eroare la fel de mare ca a-l considera pe primar nevinovat, imaculat, proaspăt ieșit din spuma albă a mării, o victimă a unor aranjamente oculte, menite a determina stoparea carierei sale politice. Este adevărat că primarul a tăiat și-a spânzurat, având o putere, inclusiv în propriul partid, de care nu s-a bucurat niciun alt edil al Bacăului după Revoluție (1989). Tot la fel de adevărat este că Stavarache nu a fost un Stalin sau Hitler și că mandatele sale, cu bune dar mai ales cu rele, s-au sprijinit inevitabil pe garnitura de consilieri locali furnizată de PNL Bacău, partidul pe care l-a condus și care, încă, se mai află – pe anumite porțiuni – sub auspiciile influenței sale nefaste. Poate că realitatea este inacceptabilă pentru mulți liberali băcăuani care, pe bună dreptate, nu au fost părtași la această poveste, nu și-au oferit concursul girând elucubrațiile emanate de conducerea Primăriei Bacău și PNL Bacău în ultimele două mandate, cu precădere.

Pe de altă parte, însă, dacă este să fim onești până la capăt, nu putem uita că la televiziunea inculpatului Liviu Goian (1 TV Bacău) sau în ziarul inculpatului Liviu Cenușă (Ziarul de Bacău), ambele indicate de procurorii DNA drept „bidoanele” în care Stavarache își colecta foloasele necuvenite, au făcut carieră TOȚI liberalii propulsați de primarul Stavarache în diverse funcții de conducere: de la Mircea Fechet, până la Mihai Șuștac; de la senatorul Dragoș Luchian, până la deputatul Lucian Ciubotaru. Sub o formă sau alta, toți cei implicați vor trebui să-și asume „contribuția” adusă, mai mică sau mai mare, la dezastrul socio-economic pe care îl traversează, astăzi, Bacăul. În egală măsură, aceștia vor trebui să și deconteze politic, electoral, poate chiar penal această realitate cruntă și nemulțumitoare pentru cei mai mulți dintre băcăuani care nu mai văd, la ei acasă, șansa realizării propriului destin.

P.S. – Problemele Bacăului, din păcate pentru cei care „înțeleg să nu înțeleagă”, nu se tratează cu felicitări de Crăciun sau postări pe Facebook!

Surse foto: Kristofer, Contrasens, Deșteptarea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

3 COMENTARII

  1. analiza este oarecum reala numai ca n aceasta ecuatie autorul a uitat sa aminteasca un nume cel putin la fel de imp. ca a lui Stavarche si anume pe dl Benea si consilierii psd care nu sunt straini de aceasta bataie de joc la adresa locuitorilor din Bacau

  2. A fost un interes clar pentru ca aceste proiecte sa nu se incheie cu banii europeni pentru ca acolo exista un control riguros, adica nu se poate fura.Stavarache a stiut clar ce face…adica sa inceapa un proiect pe banii europeni pentru imagine si sa il termine pe banii primariei pentru buzunarul lui….

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.