Minodora Cliveti, europarlamentar PSD: “In Parlamentul European este foarte multa fantezie si putin realism. Suntem insuficient cunoscuti acolo”

0

necula_clivetiEuroparlamentarul bacauan Minodora Cliveti si deputatul Cosmin Necula (colegiul 2) au sustinut o conferinta de presa chiar in ziua in care crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Ioan Botezatorul. La prima intalnire din 2013 cu presa locala, cei doi politicieni au facu un “inventar” al activitatii, cu amendamentul ca Necula (USL-PSD) – ales deputat in urma parlamentarelor din 9 decembrie 2012 – abia a intrat in paine, in ceea ce priveste munca de parlamentar.

Dupa aproximativ 7 luni de prezenta in Parlamentul European, Minodora Cliveti a declarat ca a depus 134 de amendamente la diferite proiecte legislative fiind – de asemenea – titularul a 5 rapoarte aflate in lucru la nivelul legislativului european.  Cliveti a aratat ca printre preocuparile ei s-a numarat si o interpelare vizand spinoasa problema a plecarii medicilor din Romania, in contextul in care tara noastra nu este singura din UE care se confrunta cu acest adevarat flagel.

“Nu numai in Romania avem o problema cu situatia medicilor. Irlanda se confrunta si ea cu o astfel de situatie. Medicii de acolo pleaca peste ocean. UE trebuie sa aiba un proiect privind rezolvarea acestei probleme, astfel incat drepturile pacientilor sa nu fie afectate”, a afirmat ea. Europarlamentarul a apreciat ca in Parlamentul European “este foarte multa fantezie si mai putin realist”, in conditiile in care majoritatea tarilor din UE nu se confrunta cu problemele tarilor din est.

Cliveti a comentat si episodul suspendarii presedintelui Traian Basescu, petrecut la mijlocul lui 2012, afirmand ca europarlamentarii din celelalte state membre au fost slab informati si ca s-au primit critici inclusiv din partea unor alesi ai grupului socialistilor europeni.

“In Parlamentul European exista un loc comun al politicii. Exista niste reguli care nu se potrivesc cu legislatia noastra, cu realitatile romanesti. Suntem insuficienti cunoscuti acolo”, a afirmat ea, adaugand ca – in ceea ce priveste aderarea Romaniei la spatiul Schengen – 2013 este un an cu semne bune.

“Sintagma stat national nu se negociaza”

De cealalta parte, deputatul Cosmin Necula a anuntat ca face parte din Comisia juridica a Camerei si ca 2013 este un an al marilor decizii politice in plan intern. Intre acestea, a afirmat Necula, se numara reorganizarea administrativa a tarii, dar si modificarea Constitutiei, cele doua teme fiind complementare.

“Anul 2013 se anunta un an de framantari. Romania trebuie sa promoveze o noua Constitutie si sa modifice sistemul legislativ in zona administratiei. Premierul Victor Ponta a precizat ca bugetul de la sfarsitul lui 2013 va fi gandit pe regiuni. Plecam de la dezbaterea publica pentru modificarea Constitutiei si reorganizarea administrativa. Variantele de lucru trebuie prezentate de la bun inceput, iar oamenilor va trebui sa le explicam in ce constau ele”, a afirmat el.

In perspectiva modificarii Constitutiei, deputatul bacauan a declarat ca sintagma “stat national”, contestata de politicienii UDMR, nu se negociaza si va fi prezenta in textul viitoarei legi fundamentale. Cosmin Necula a aratat ca prioritatea sa in plan local o reprezinta sustinerea constructiei Spitalului Municipal. “Din cate stiu ar mai fi nevoie de aproximativ 40 milioane lei pentru finalizarea acestui proiect. Suma poate varia, dar este obligativitatea mea ca parlamentar al colegiului 2 din municipiul Bacau sa sustin acest proiect”, a conchis deputatul.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.