Miercuri, Sorin Grindeanu a discutat despre progresul lucrărilor la drumurile expres și autostrăzile în construcție. Potrivit Ministrului Transporturilor, până la sfârșitul anului 2024 vor fi finalizați aproximativ 100 de kilometri de drumuri pe an, iar chiar „anul viitor ar putea fi realizati 150” de kilometri, nu doar 100.
La finalul anului viitor, se va putea călători direct de la Craiova la Constanța pe drumul expres și autostradă, a menționat ministrul Transporturilor în cadrul interviului acordat pentru „Interviurile Digi24.ro”. De asemenea, a subliniat că autostrada A7 se va extinde până la Siret, la granița cu Ucraina.
„Până la finalul anului 2024 trebuie să existe cel puțin 200 de kilometri de drum expres și autostradă mai ales, dați în circulație în România. Cel puțin! Asta înseamnă o medie aproximativă de 100 de kilometri pe an, inclusiv anul acesta.
În 2023 se poate ajunge la această sută, cum la anul – dar de obicei eu sunt pesimist, de aia mă vedeți un pic reticent, într-o privire nici optimistă, nici pesimistă, ci moderată, la anul se poate ajunge la 150, nu la 100 de km. Să vă spun, ca să înțeleagă oamenii ce s-ar putea întâmpla în toamna anului 2024.
Ar trebui să poți să mergi, și se va merge, vă asigur acest lucru, de la Craiova la Constanța pe autostradă. Adică, tot ce înseamnă drumul expres Craiova – Pitești se finalizează, și tot ce înseamnă A0 Sud, care este autostradă, nu încurcăm cu centura Bucureștiului, trebuie să fie în circulație. Asta înseamnă că de la Craiova până la Constanța se va circula direct.
De asemenea, sunt convins că se va circula pe porțiuni importante – vorbesc tot de finalul anului 2024 – din A7, din autostrada Moldovei.
A13, Brașov – Bacău este în licitație, cred că în câteva săptămâni vom avea câștigătorul și acolo.
A7 este finanțată prin PNRR, pleacă de la Ploiești. Ploiești – Buzău, Buzău – Focșani, Focșani – Bacău, Bacău – Pașcani. Până la Pașcani este finanțare asigurată prin PNRR. A7 în schimb, continuă în nord, până la Siret, la granița cu Ucraina.
În acest moment sunt date, semnate contracte de la Pașcani la Ploiești, pe 12 din 13 loturi. Al 13-lea, probabil că în săptămânile următoare – și e mult săptămânile viitoare – îl vom închide și pe acesta. De la Pașcani la Siret, la granița cu Ucraina – unde în mod normal, în momentul în care situația le va permite vor face și ei dezvoltările de infrastructură -, anul acesta vom scoate la licitație de la Pașcani în sus. Pașcani – Suceava, pe programul operațional de Transporturi, deci iar bani europeni.” a spus Grindeanu
ma doare in c de Ucraina
Romania are nev de autostrazi