Ministrul Energiei, Virgil Popescu, crede că iarna care va veni va fi complicată, precizând că, în acest moment, depozitele de gaze naturale sunt la nivelul de 49% şi estimează că va fi depăşită ţinta de 80% care trebuie atinsă până la data de 1 noiembrie. El a menţionat că această ţintă va fi atinsă indiferent dacă intră sau nu gaz rusesc. Popescu a mai declarat că nu se pune problema ca populaţia să nu aibă acces la încălzire în această iarnă.
Virgil Popescu a fost întrebat, joi, la Digi 24, cum înţelege declaraţia vicepremierului Kelemen Hunor care a afirmat că ne aşteaptă o iarnă grea.
“Este o iarnă, eu aş spune complicată. Când te gândeşti la o iarnă grea, te gândeşti la o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, te gândeşti la altceva. Eu aş spune o iarnă foarte complicată, pentru că aici trebuie să evaluăm foarte multe scenarii, de la cel mai rău scenariu în care se întrerup toate fluxurile de gaze din Federaţia Rusă către Europa, până la scenariul optimist sau, să zicem, normal, care ar trebui să fie în care nu se întâmplă absolut nimic cu fluxurile de gaze în care e o iarnă ca oricare alta şi lucrurile merg absolut normal. În cazul unui scenariu pesimist, cel mai rău scenariu, avem pregătite toate scenariile la nivelul ministerului, la nivelul Guvernului, cu ANRE-ul, cu Transelectrica, cu Transgazul”, a precizat Virgil Popescu.
El a mai declarat că nu se pun problema ca populaţia să nu aibă încălzire la iarnă.
“În niciun caz nu se va pune problema în niciunul din scenarii ca populaţia sau clienţii protejaţi, cum le spunem noi, producţia de energie termică şi energie electrică, producţia critică de energie electrică, spitale, grădiniţe sau tot ce înseamnă clienţi protejaţi să nu aibă acces la gaze, să nu aibă încălzire. Deci producţia României plus depozite asigură mai mult decât lucru”, a mai transmis ministrul Energiei.
Sursa: news.ro