Ministrul Daea: ”Nu mâncaţi făină de greieri! Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină”

0

Ministrul Agriculturii Petre Daea a recomandat românilor să nu mănânce făină de greieri, ci să-i lase ”să cânte acolo unde sunt” şi să mănânce sarmale, cârnaţi şi ouă de găină.

Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. N-are rost să faceţi un asemenea efort”, a declarat la Antena 3 ministrul Agriculturii, Petre Daea

Conform ministrului, trebuie să fim consecvenţi şi în acelaşi timp stăruitori în a ne păstra tradiţiile şi consecvenţi în a face ce trebuie.

Comisia Europeană a autorizat în februarie comercializarea greierilor de casă – Acheta domesticus – ca aliment nou în Uniunea Europeană, acesta devenind astfel a treia insectă care primeşte aprobare de consum şi care vine după autorizaţiile precedente emise în iulie anul trecut pentru larva desicată de Tenebrio molitor şi în noiembrie pentru Locusta migratoria.

Greierele de casă va fi disponibil integral, sub formă congelată, uscată sau de pudră.

sursa : @stirileportv.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.