Ministerul Sanatatii nu va mai finanta spitalele private. Spitalele judetene de urgenta vor reveni in “curtea” ministerului

0

Nicolaescu_EugenMinistrul Sanatatii a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa, la Targu Mures, ca in noul contract-cadru, care va intra in vigoare de la 1 martie, se va stipula ca banii publici vor sustine numai spitalele publice din Romania, fiind sistata finantarea din fondurile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru unitatile spitalicesti private, transmite Mediafax.
„In contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, in vigoare la 1 martie, vom sista finantarea din fondurile Casei pentru unitatile spitalicesti private. Astfel incat toti banii publici – vorbim de fondul unic national de asigurari sociale de sanatate – sa mearga catre spitalele publice. Circa 10% exista finantare pentru sectorul privat, in felul acesta, cu 10% va creste fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada urmatoare. Ceea ce, impreuna cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie si terapie intensiva, sper ca va asigura o finantare superioara a spitalelor si va micsora din nemultumirile cetatenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, intaresc si eu astazi si vom urmari aceasta idee: daca intr-o sectie de anestezie si terapie intensiva, dupa ce intra acest program in functiune, cineva din conducerea sectiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient sa vina de acasa cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru ca banul public trebuie sa se duca pentru cetatean si noi facem aceste eforturi si ne-am straduit sa obtinem acesti bani si vedeti, cu modificarile pe care le facem in finantare, tocmai sa incercam sa rezolvam o problema”, a spus Nicolaescu.
El a afirmat ca se va stradui, impreuna cu Raed Arafat, sa analizeze si sa prioritizeze fiecare problema din sistem si „usor-usor” sa gaseasca „solutie fiecareia”, fiind clar ca nu pot fi rezolvate toate odata, intrucat nu exista banii necesari.
Nicolaescu a mai spus ca cine isi dezvolta o afacere privata „nu si-o face pe banul public”, iar managerii de spitale private trebuie sa isi gandeasca investitia bazandu-se pe fortele proprii, nu pe „ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta”.
„Eu sunt liberal si ar fi trebuit sa fiu primul care sa spun ca da, sa le dam, sa facem, sa… Nu. Sunt liberal, raman in continuare liberal, dar consider ca banul public, in acest moment, este atat de putin, incat el trebuie foarte bine cumpanit, foarte bine chibzuit. Cineva care isi dezvolta o afacere privata nu si-o face pe banul public. Cand isi gandeste business plan-ul respectiv, ca sa-si faca investitia, se gandeste ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta – sau poate printr-o competitie foarte serioasa si foarte deschisa, ceea ce ma indoiesc. Deci, in acest moment, decizia noastra este clara: sectorul public traieste din banul public; sectorul privat traieste din banul privat”, a declarat Nicolaescu. El a apreciat ca descentralizarea din sanatate si trecerea spitalelor publice in administrarea autoritatilor locale a fost facuta “fara cap, fara logica si fara principii”. Ministrul a atras atentia ca descentralizarea fara cap este o anomalie pentru sistemul sanitar si ca impreuna cu Raed Arafat, “locotenentul” din Ministerul Sanatatii, gandeste un plan pentru readucerea spitalelor judetene de urgenta in “curtea” ministerului.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.