Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a semnat 12 contracte de finanțare în cadrul apelului lansat în acest an pentru Schema de ajutor de minimis. Programul este destinat operatorilor economici care doresc să investească în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement din stațiunile balneare și balneoclimatice, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul MEAT, proiectele, care au fost selectate în urma verificărilor administrative şi de eligibilitate, vor beneficia de o finanţare totală ce depăşeşte suma de 7,8 milioane de lei. Proiectele vizează o gamă largă de investiţii, de la extinderea şi modernizarea unităţilor de cazare şi a bazelor de tratament, până la dezvoltarea de noi facilităţi şi achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie. Sumele acordate beneficiarilor vor acoperi maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, exclusiv TVA.
În Slănic Moldova, judeţul Bacău, finanţarea este destinată creării unui centru de recuperare fizică, prin aquagimnastică şi utilizarea factorilor naturali terapeutici în cadrul curelor balneare.
Schema de minimis este derulată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în colaborare cu Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism.