Un alai, având în frunte cete de călăreți și format din aproximativ 1 200 de persoane a parcurs, miercuri, artera centrală a orașului Comănești, marcând astfel deschiderea celei de-a XX-a ediții a Festivalului de datini și obiceiuri strămoșești specifice sărbătorilor de iarnă pe Valea Trotușului.
Evenimentul, urmărit de peste 5 000 de localnici și de turiști sosiți să petreacă Revelionul în pensiunile și cabanele din zonă, va continua cu spectacole oferite de artiștii populari păstrători ai unor tradiții originale.
Și ediția din acest an, la fel ca și cele din ultimii trei ani, este urmărită și de specialiști în antropologie, folclor și etnografie care urmează să decidă, după vizionări ce vor mai avea loc în zilele următoare în câteva localități din zona băcăuană a Văii Trotușului, dacă vor susține ca „Jocul urșilor”, tradiție specifică zonei de munte din județul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO.
[nggallery id=120 images=50]
Posted by Popescu Gheorghe on Wednesday, December 30, 2015
Sursa text: agerpres
Sursa foto : Fornazer Cristina