Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 20 ianuarie – 2 februarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
MOLDOVA
În prima săptămână media valorilor maxime va scădea de la 2 la -8 grade Celsius, iar în a doua săptămână va creşte spre aproximativ 1 grad în ultimele zile ale intervalului. Evoluţia temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, în scădere de la 1 la -11 grade Celsius în prima săptămână, apoi în creştere spre -4 grade la sfârşitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de precipitaţii, mai ales lapoviţe şi ninsori, în general slabe cantitativ, va fi mai mare în primele zile ale prognozei, precum şi în intervalul 24-27 ianuarie.
TRANSILVANIA
Până duminică 26 ianuarie, temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 10 grade Celsius, ajungând la valori medii de -2…-1 grad în jurul datei menţionate. În următoarele zile va avea loc o uşoară încălzire, astfel încât, între 29 ianuarie şi 2 februarie, media maximelor diurne va atinge 1 grad Celsius, apropiată de norma climatologică a perioadei. Media temperaturilor minime va deveni negativă după primele trei zile, iar cel mai frig va fi în intervalul 26 – 28 ianuarie, când se vor înregistra medii termice nocturne de -9 … -8 grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată între 20 şi 23 ianuarie, când va ploua slab cantitativ şi, ulterior, după data de 25 ianuarie, când vor fi precipitaţii slabe mixte.
MUNTENIA
Până pe 26…27 ianuarie vremea se va răci de la o zi la alta, astfel încât maximele termice vor scădea de la o medie de 8…9 grade în primele zile spre -1…0 grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. În acelaşi interval minimele nocturne vor scădea de la 4 la -6 grade, în medie. În a doua săptămână vremea se va încălzi, maximele diurne atingând în medie, după 29 ianuarie, 3…4 grade Celsius, iar minimele nocturne aproximativ -3 grade Celsius. Va ploua slab pe 22-23 ianuarie, iar între 24 şi 27 ianuarie, temporar, vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ.