Florin Suciu pleaca astazi , 19 septembrie 2011 ora 09:00, la Cotroceni, pentru a-i inmana presedintelui Traian Basescu o bucata de aur.
“Este o exploatare dăunătoare nu doar pentru mediu, ci și economic. După ce îi dai comunității iluzia unui salariu, 10-15 ani cât durează exploatarea, o lași mai săracă decât era”, spune Florin Suciu
Marsul cuprinde orasele Bacau , Adjud , Focsani , Ramnicu Sarat , Buzau si Bucuresti. Florin Suciu va merge pe jos tot drumul in semn de protest fata de deciziile statului.
Fiecare participant trebuie să aibă cele necesare la drum pentru înnoptarea în aer liber și hrană sau banii necesari pentru perioada întreagă.
“Ultimele declaraţii ale domnului preşedinte Traian Băsescu au dat undă verde extinderii acestui cancer. Ca orice român am aşteptat de la şeful doctorilor să condamne această boală şi să aplice cele necesare pentru distrugerea ei. Dar cu uimire am aflat că Preşedintele nostru consideră boala ca ceva necesar şi aducător de fericire materială. Izolat în acele părţi ale corpului României care nu mai au simţire domnul Preşedinte ne spune că totul va fi bine şi că acest cancer va fi de un real folos pentru toate organele atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Sunt un simplu român. Conştiinţa şi valorile morale în care cred mă determină să iau atitudine faţă de lipsa acestora în politica actuală. De aceea, am decis să merg pe jos până la Bucureşti şi să port cu mine vestea că Roşia Montană nu este de vânzare”, spune Florin Suciu.
Sa se duca pe jos, treaba lor, dar daca nu incepe exploatarea nu prea au cum sa salveze ei zona, aurul ramane in subsol zona e saracita si mai atare, ei sunt fericiti. partea frumoasa ar fi in care zona e fericita, avem ce sa vizitam pentru ca se reface petromoniul dvechi de peste 2000 de ani