Am publicat acest comentariu pe propriul site internet (www.lucianbogdanel.ro) in urma cu exact 2 ani (ian. 2011). De atunci si pana astazi, modul in care televiziunile zise de stiri au pus umarul la alterarea spatiului public mi se pare definitoriu pentru timpul pe care-l traim. Data fiind actualitatea textului, precum si a problematicii descrise – ea insasi devenita subiectul comentariilor unor publicisti prestigiosi – am decis republicarea sa si pe portalul de stiri Bacau.Net.
Media malaise este o sintagma care face – de câtiva ani buni – cariera in mediul academic american. In linii generale, conceptul se refera la modul in care televiziunile de stiri inoculeaza un sentiment de rau general telespectatorilor prin difuzarea, in ritm constant, de stiri cu incarcatura negativa. Audienta faimoaselor „stiri de la ora cinci” e cladita, in parte, pe acest principiu. Raul devine un drog care, odata prizat, provoaca dependenta. Efectele secundare sunt pe masura: scaderea stimei de sine, a increderii ca se mai poate face ceva, dar si a disponibilitatii cetatenilor de a socializa, de a participa la proiectele comunitatii, de a vota.
Principiul de functionare a audientelor pe seama raului si a stirilor negative a parasit perimetrul ingust si suprasaturat al materialelor de presa in care ni se povestesc crime, violuri, accidente etc. El a ajuns in politica.
Relatarea critica a fenomenului politic, arma fatala a televiziunilor de stiri (a se urmari ce se intâmpla cu televiziunile de stiri din România), comporta o serie de efecte care de care mai perverse si mai dramatice. In primul rând, nevoia de audienta face ca pe seama politicienilor sa se puna orice sau aproape orice. Când il critica pe presedintele Basescu, de pilda, televiziunile de stiri au nevoie de asa-numitele voci ale Opozitiei. Cele doua partide din Opozitie, PSD si PNL, pregatesc zi de zi si saptamâna de saptamâna cohorte de politicieni care sa sustina credo-ul continut de stirile critice despre Basescu si guvernul sau. In mod sistematic, zeci de politicieni se erodeaza in platourile televiziunilor de stiri, sub prezumtia complet falsa ca daca esti vazut de popor cum te „dai” la elefantul cel mai mare acumulezi, inerent, un capital electoral oarecare. Inconstient, politicienii care consimt sa intre in hora turbulenta a criticii fenomenului politic se compromit pe ei insisi, la pachet cu obiectul criticii lor. Daca Basescu e, sa zicem, desfiintat in chip definitiv, nu mai putin desfiintata este si pletora de politicieni care face, in fiecare seara, turul studiourilor de stiri. Aceeasi piesa, acelasi scenariu si, incet dar sigur, aproape aceeasi actori. Doar asa se explica de ce tot esichierul politic românesc e necredibil si inatractiv pentru electorat. Dezgustul votantilor, cinismul acestora, refuzul de a participa la viata politica merg toate – mâna in mâna – cu spectacolul jalnic al seratelor critice de la televiziunile de stiri. Greata pe care Puterea ar putea-o stârni in unii dintre votanti nu-i determina pe acestia sa-si reorienteze votul, obligatoriu, spre partidele din Opozitie. Sondajele din ultimele luni au aratat acest lucru: nici PSD si nici PNL nu pot face si sustine un guvern de unele singure. O democratie care se pretinde functionala presupune un contract tacit stabilit intre cel ce voteaza si cel care se cere votat. Absenta unuia dintre membri transforma jocul politic si odata cu acesta democratia intr-o metafora golita de continut.
Despre efectele perverse ale „raului” mediatic vorbeste, pe larg, Pippa Norris in „A virtuous Circle: Political Communications in Postindustrial Societies”.
Raul nu se opreste insa aici. El abia daca incepe. Odata cu discreditarea clasei politice, institutiile statului – reprezentate de conducerea politica aflata la un moment dat la putere (adica de personajele stirilor negative) – sunt „fragezite” de tapajul mediatic la care sunt supuse. Ele devin „sensibile” la influenta factorilor externi lor. Acesta este argumentul potrivit caruia ingerintele faimosilor „moguli” in afacerile statului devin, la o adica, o problema de securitate a statului – daca prin televiziunile pe care la le detii „sensibilizezi” institutii ale statului in favoarea ta statul are, in mod evident, o problema de integritate. Asa-numitii moguli nu sunt interesati de politicieni mai mult decât e interesat un jucator de sah de pioni. Cu pioni multi poti câstiga partida prin covârsirea adversarului (vezi alegerile prezidentiale din 2009, pâna la „gafa” lui Geoana). Dar stim ca pionul e cea mai usor sacrificabila piesa de pe tabla (vezi gafa lui Geoana si chiar Geoana insusi).
