Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Balneoclimateric Târgu-Ocna au intervenit în urma unui incident care a avut loc în această dimineață în apropierea unei școli din oraș.
În timp ce se aflau în serviciul de patrulare, echipajul de jandarmerie a observat o mașină cu flăcări vizibile și bucăți de plastic arzând ce se desprindeau de sub autovehicul. Imediat, jandarmii au acționat pentru a asigura siguranța atât a persoanelor din apropiere, cât și a participanților la trafic, aprinzând luminile de intervenție și blocând accesul pe strada respectivă cu autospeciala jandarmeriei.
În sprijinul acestora au venit doi bărbați care se aflau în zonă, care au contribuit la limitarea pagubelor.
De asemenea, jandarmii au solicitat intervenția pompierilor, iar cu ajutorul acestora, incendiul a fost stins rapid, eliminând orice posibilitate de extindere a flăcărilor și asigurând siguranța celor din apropiere.