Marian Petrache prefațează divorțul PNL de Stavarache: „Dacă până în decembrie nu-și rezolvă problemele, nu va fi candidat la Primărie”

0

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a descins vineri în organizația județeană Bacău. Liderul liberal a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, criteriile în baza cărora partidul își va desemna candidații la alegerile locale de anul viitor. Petrache a anunțat, mai mult cu jumătate de gură, că PNL se va despărți de Romeo Stavarache, dacă primarul Bacăului nu-și rezolvă problemele penale până la finalul acestui an, dată la care liberalii intenționează să-și definitiveze candidaturile pentru locale. 

Petrache a declarat că PNL va avea în vedere două criterii în nominalizarea candidaților la alegerile locale: integritatea și pregătirea profesională. Secretarul general al partidului a arătat că, până în decembrie, PNL intenționează să-și definitiveze candidaturile la locale, iar cel târziu până în februarie 2016 echipele de campanie să fie bătute în cuie. Liberalul a anunțat că statutul aprobat de partid este valabil pentru orice membru, „inclusiv pentru Petrache” și că liberalii care suferă condamnări penale vor fi suspendați din partid, pentru a fi excluși dacă acestea rămân definitive.

„Dacă astăzi mă puneți să aleg, Stavarache nu poate candida la Primăria Bacău. Are probleme cu legea. La 21 decembrie dacă va avea același statut juridic nu va candida la Primăria Bacău. Pe de altă parte, nici nu pot să condamn dinainte un om”, a declarat Marian Petrache nu înainte de a susține că Stavarache a fost „un pas înainte pentru Bacău” și că „toată lumea în PNL cunoaște meritele pe care le are Stavarache”. „Asta nu înseamnă că cine nu greșește, nu plătește. El este membru PNL, dar va fi suspendat din partid dacă primește o condamnare”, a adăugat Petrache.

Revenirea lui Berca, un subiect închis pentru PNL

Secretarul PNL a „dezamorsat” subiectul revenirii lui Gabriel Berca în PNL, recunoscând că a avut mai multe discuții cu fostul membru al PMP. „A fost la mine, nu e nimic de ascuns. I-am spus că relația nu o are cu mine, ci cu organizația de la Bacău. A început greșit, iar subiectul este închis”, a mai spus penelistul.

Deși admit că situația politică a organizației Bacău nu e tocmai roză, liberalii și-au fixat ținte ambițioase pentru locale: PNL vrea atât Primăria Bacău, cât și Consiliul Județean. Deputatul Ionel Palăr, copreședinte al PNL Bacău, a anunțat că partidul are experiența campaniilor din trecut și că nimic nu e jucat pentru 2016. „N-am avut niciodată condițiile de azi, dar nici trend-ul de azi al partidului. La prezidențiale ni s-a cântat prohodul și am reușit să ne mobilizăm împreună cu colegii de la PDL. Adversarii de la PSD vor avea o surpriză plăcută la alegeri”, a susținut parlamentarul.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.