Maria Teslaru, actrita la TNB, a murit la 63 de ani. Aceasta s-a nascut in Buhusi

0

Actriţa Maria Teslaru a murit la vârsta de 63 de ani, anunţă Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. „Pușa” Teslaru a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.

„Cu profundă durere, colegii din Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti se despart astăzi de cea care le-a fost colegă şi prietenă, parteneră de scenă şi încântătoare actriţă Maria Teslaru. De la „Trilogia antică” la „Burghezul gentilom”, fiecare spectacol în care a jucat din 1990 încoace pe scenele TNB va rămâne atins de talentul şi de harul său. Vocea sa puternică şi caldă va răsuna în continuare în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o! Colectivul TNB transmite condoleanţe familiei îndurerate!”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a TNB.

Maria Teslaru s-a născut pe 12 aprilie 1955 la Buhuşi, în judeţul Bacău. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, promoţia 1977, clasa profesor Octavian Cotescu şi Institutul de Teatru din Târgu Mureş, secţia actorie, clasa profesor Constantin Codrescu, promoţia 1980.

Maria Teslaru a devenit Cetățean de Onoare al orașului Buhuși in octombrie 2018. Trupul neinsufletit va fi depus la Biserica Sfanta Inviere din Buhusi. Actriță va fi înmormântată  marți, la ora 12:30.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.