Majoritatea intervențiilor chirurgicale de la SJU Bacau sunt efectuate laparoscopic : „In fiecare zi, pe masa de operații, avem cel puțin un caz de cancer”

0

Secția „Chirurgie generală” a Spitalului Județean de Urgențe (SJU) Bacău este una dintre cele mai mari din cadrul SJU Bacau, deținând 90 de paturi destinate pacienților, dintre care 5 pentru bolnavii internați în Compartimentul „Chirurgie toracică”. Aici activează 14 medici cu o bogată experiență în domeniu. Blocul operator din cadrul secției cuprinde 4 săli de operație, dotate fiecare cu câte un tun laparoscopic modern, instrument medical de o utilitate incontestabilă, dovedită prin numeroasele cazuri rezolvate aici cu succes deplin.

În prezent, marea majoritate a intervențiilor chirurgicale sunt efectuate laparoscopic, ceea ce creează un avantaj uriaș, în primul rând în favoarea pacientului care nu mai este nevoit să suporte incizii de mari dimensiuni, cum se întâmpla în trecut, ci unele foarte mici, de circa un centimetru. Pe de altă parte, se reduce foarte mult suferința pacientului, dată fiind intervenția minim invazivă, dar se micșorează considerabil și timpii alocați operațiilor chirurgicale, inclusiv cei pentru recuperarea pacientului, acesta putând să-și reia mai rapid activitatea fizică”, explică dr. Gabriel Contoman, medicul șef al secției „Chirurgie generală” din cadrul SJU Bacău.

Prin această metodă (laparoscopie) sunt rezolvate diverse cazuri medicale, unele mai complicate decât altele, cum ar fi, de exemplu, cele de la nivelul stomacului (excizii de tumori, suturi ale ulcerului gastric perforat, ale ulcerului duodenal perforat ș.a.), sau histerectomia (extirparea uterului), amputații de rect, colectomia (îndepărtarea colonului bolnav sau deteriorat), colostomia ori apendicectomia (înlăturarea apendicului), colecistectomia (eliminarea veziculei biliare), hernia inghinală, hernia hiatală, tumori abdominale voluminoase etc.

În ultima perioadă, operăm din ce în ce mai multe cazuri de cancere digestive – de colon, de stomac, de rect sau de pancreas, tumori hepatice, toate cu patologii complexe, cazurile fiind din ce în ce mai grele. Practic, în fiecare zi, pe masa de operații, avem cel puțin un caz de cancer. Din păcate, pacienții care vin la noi au, de cele mai multe ori, și foarte multe afecțiuni asociate celor pentru care ajung aici. Pacienții nu au niciun tratament cronic pentru acea afecțiune, probabil din cauza lor, pentru că nu accesează, la timp, un medic de familie sau policlinica pentru a beneficia de un consult de specialitate – cardiologic, pneumologic, diabetologic etc., dar și din lipsa unui screening adecvat la nivel național etc.”, mai spune dr. Gabriel Contoman.

Sănătatea presupune, frecvent, atragerea de noi profesioniști care să practice meseria de doctor. Prin urmare, și la secția de chirurgie generală este nevoie de specialiști dornici să se alăture colectivului, atât medici, cât și asistenți medicali, infirmieri sau brancardieri.

În general, absolvenții care au ales chirurgia generală pleacă în afara țării, ca să profeseze. Dar, din fericire, sunt destui care aleg să rămână la noi. Avem deja doi colegi care au venit încă de când erau rezidenți în anul V – an terminal și au muncit, căpătând experiență și ajutându-ne pe noi, iar apoi au rămas pe post, la Spitalul Județean de Urgență”, încheie dr. Gabriel Contoman, medicul șef al Secției „Chirurgie generală” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.