Luni se deschide circulația pe primul lot din autostrada A7 Ploieşti – Buzău

0

Lotul 1 Dumbrava – Mizil, parte a secțiunii Ploiești – Buzău de pe autostrada A7, va fi dat în circulație luni, 23 decembrie, începând cu ora 16:00. Anunțul oficial a fost făcut de Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, pe pagina sa de Facebook.

„Luni deschidem circulația pe încă 21 km din A7! De la ora 16:00, lotul 1 Dumbrava – Mizil al secțiunii Ploiești – Buzău va fi deschis traficului. Astfel, ajungem la 102 km de autostradă operațională din totalul de 320 km ai A7, proiect finanțat prin PNRR,” a transmis Pistol.

Constructorii lotului, Retter Group, au confirmat că traficul va fi deschis fără restricții. „Lotul de 21 km a fost finalizat într-un timp record prin PNRR. Suntem mândri să contribuim la modernizarea infrastructurii României,” au declarat reprezentanții companiei.

Lucrările au început în august 2022, fiind realizate de asocierea Impresa Pizzarotti&SPA, Pizzarotti SA și Retter Projectmanagement SRL. Contractul, în valoare de 1,806 miliarde de lei (fără TVA), marchează o etapă importantă în dezvoltarea coridorului A7.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.