Liviu Dragnea: USL a castigat toate mandatele in 25 de judete

0
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

USL a castigat toate mandatele de parlamentari din 25 de judete, punctand ca numarul de mandate este de 346, a anuntat, luni dimineata, in jurul orelor 3.00, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

„Pana la aceasta ora, USL a castigat toate mandatele din 25 de judete: Arges, Bacau, Botosani, Brasov, Braila, Buzau, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Valcea, Vrancea si municipiul Bucuresti”, a declarat Dragnea. El a precizat ca numarul total de mandate pe care USL le-a castigat pana acum este de 346.

„Asta inseamna ca daca numarul de parlamentari ramane 470, avem 73,6% din numarul de mandate, daca numarul de parlamentari ajunge la 500, inseamna 69, 2 %, daca numarul de parlamentari se duce la 520, USL se duce la 66, 5%. Repet, numai pana la aceasta ora, avem 346 de mandate, dar numarul de mandate pentru USL va creste”, a explicat secretarul general al PSD.

Dragnea a mai spus ca presedintele PDL, Vasile Blaga, nu a reusit sa obtina un nou mandat de parlamentar, candidatul PSD obtinand peste 50% in colegiul in care a candidat liderul PDL, in Timis. De asemenea, Gheorghe Flutur, Cristian Boureanu si Mihail Neamtu au fost surclasati de candidatii USL, care au vastigat peste 50% in colegiile respective. „In colegiul domnului Ungureanu inca se mai numara. Colegii mei estimeaza ca vom inchide cu peste 50%”, a precizat Dragnea.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.