Lider sindical din educatie: Nu cedam, greva generala continua

0

Sute de dascali au protestat, vineri, in fata Prefecturii din Municipiul Bacau. Profesorii nu cedeaza in fata ofertei propusa de Guvern si vor continua greva. Astfel de proteste au avut loc vineri si in alte orase precum Craiova, Sibiu, Suceava, Timisoara, Iasi sau Hunedoara.

Liderul Federației Sindicatelor din Educație (FSE), Marius Nistor a fost intrebat despre riscul amânării celor două examene naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul -, Nistor a spus că „atât timp cât este grevă în școli nu se desfășoară niciun tip de activitate”.

Marti, sunt asteptati in fata Guvernului peste 20.000 de persoane sa protesteze la Bucuresti. Manifestatia va avea loc intre orele 11:00 si 16:00.

  • Nu este vorba despre ce vream noi, sindicatele din educație. Cei care au semnat pentru declanșarea grevei sunt singurii în măsură să decidă suspendarea grevei. În momentul de față nu suntem în această situație, atât timp cât Guvernul spune că e în imposibilitate de a rezolva lucrurile. (…) Nu este o grevă care să fie dominată doar de componenta salarială, este vorba despre demnitatea noastră. În momentul de față nu se poate vorbi despre de o reîncepere a activității în unitățile de învățământ. Decizia este a celor care au semnat pentru declanșarea grevei: nu ne întoarcem” a mai spus Nistor
foto: Lucian Serban

Sursa: hotnews.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.