Liberalul Viorel Ilie a fost numit director in ANRE

0

Fostul ministru bacauan pentru Relatia cu Parlamentaul, Viorel Ilie, a fost numit director in cadrul Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. Viorel Ilie a fost numit în funcția de director al direcției de Licențe, și va începe activitatea pe 5 august. Numirea a fost făcută de președintele ANRE, Dumitru Chiriță.

Viorel Ilie a fost ministru pentru Relația cu Parlamentul în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, în perioada 2017-2019. Fost primar al orașului Moinești, fost senator ALDE, în primăvara lui 2020 a părăsit ALDE și s-a înscris în PNL.

Ulterior, în toamna anului trecut, Ilie, care se înscrisese să candideze la alegerile parlamentare, a fost scos de PNL de pe liste pentru că nu ar fi îndeplinit criteriile de integritate ale formațiunii politice.

Fostul ministru a fost suspectat de procurori că, în trecut, alături de alți angajați ai ministerului pe care îl conducea, ar fi aranjat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale. Senatorii au votat însă atunci împotriva cererii DNA privind începerea urmăririi penale a lui Ilie.

Sursa: economica.net

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.