Judecătorii CCR au decis miercuri în unanimitate că legea potrivit căreia aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul contravine Constituţiei, admiţând astfel contestaţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis. În privinţa dezincriminării conflictului de interese, judecătorii au amânat o şedinţă pentru 13 septembrie.
Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, să admită sesizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis la legea privind statutul aleşilor locali, astfel încât cei condamnaţi cu suspendare îşi vor pierde şi ei mandatul, la fel ca cei care sunt condamnaţi cu executare.
”O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea preşedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituţională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu şi că soluţia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcţiei de ales local. Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechităţi”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele interimar al Curţii Constituţionale. Potrivit explicaţiilor oferite de Curtea Constituţională, decizia privind pierderea mandatului de către aleşii locali condamnaţi cu suspendare reprezintă o condamnare în sine şi determină pierderea integrităţii şi îl plasează pe alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, indiferent de forma pedepsei. Judecătorii argumentează că, dacă aleşilor locali condamnaţi cu suspendare nu le-ar înceta mandatul, acest lucru ar echivala ”cu un privilegiu creat acestora, împrejurare care este de natură să nesocotească prevederile art.16 alin.(1), (2) şi (3) din Constituţie”.
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea statutului aleşilor locali care prevede că cei care au fost condamnaţi cu suspendare pentru fapte de corupţie nu îşi pierd mandatul.