Kovesi (DNA): „Activitatea noastră se va opri poate doar în perioada Sărbătorilor, dar nici atunci nu e sigur”

0

Într-un amplu interviu acordat portalului de știri Ziare.com, șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, vorbește pe larg despre dosarele aflate pe masa procurorilor, precum și despre perspectivele instituției. Kovesi spune că efervescența DNA se datorează, în bună măsură, schimbării șefilor adjuncți, a șefilor de secții, dar și a unor echipe de conducere din cadrul serviciilor teritoriale ale DNA. La asta se adaugă, în opinia șefei DNA, creșterea numărului de denunțuri, înregistrată odată cu sporirea încrederii populației în munca procurorilor anticorupție. 

dna-bucuresti-infoȘefa DNA a catalogat drept „semnale bune” ridicarea imunității mai multor parlamentari, imediat după alegerile prezidențiale, precum și „trântirea” în Parlament a controversatului proiect de lege privind amnistia și grațierea. Kovesi a arătat în interviul acordat Ziare.com că îngrijorările privitoare la posibila modificare a legislației de funcționare a DNA sau a statului procurorului nu au încetat, lăsând de înțeles că doar viitorul poate dovedi dacă politicienii au învățat să respecte munca lucrătorilor anticorupție.

„In acest an am cerut incuviintarea arestarii pentru 5 deputati si un senator si incuviintarea urmaririi penale pentru 10 fosti ministri si un ministru in functie. Niciunul dintre avize pentru arestare nu a fost aprobat. Faptul ca acum s-au dat avize este un semnal pozitiv (…) Cresterea increderii populatiei in ceea ce facem a crescut si numarul denunturilor cetatenilor si am deschis noi dosare cu persoane importante (…) Pot sa spun doar ca numarul denunturilor este cu mult mai mare, numarul martorilor care au incredere sa spuna adevarul la DNA este mult mai mare, la fel numarul avocatilor care isi indeamna clientii sa colaboreze. Nu degeaba legiuitorul a prevazut posibilitatea sa fii iertat de pedeapsa daca denunti si facilitezi tragerea la raspundere a unor persoane care au comis fapte de coruptie”, a declarat șefa DNA.

Kovesi a dezvăluit că pe masa procurorilor se află, în lucru, dosare cu mare greutate și că acestea vizează persoane cu funcții importante. „Avem in lucru dosare mari, complexe, care vizeaza persoane cu functii importante. Activitatea noastra nu se va opri, poate doar in perioada Sarbatorilor, dar nici atunci nu e sigur. Vom continua in acelasi ritm, cu aceeasi eficienta, daca nu vor interveni schimbari legislative sau de alta natura.Cat vom fi lasati sa ne facem treaba, o vom face la fel de bine si eficient”, a adăugat ea.

Dosarul Microsoft, „made in Romania”

Potrivit procurorului șef al DNA, deja celebrul dosar Microsoft este o realizare a instituțiilor judiciare și de securitate din microsoftRomânia, nefiind coordonat din exterior, de către instituții străine, așa cum a vehiculat o parte a presei din țară. Kovesi a remarcat că în dosar a existat o cooperare cu autorități europene, dar totul a plecat din România.

„Ancheta Microsoft este una romaneasca facuta de DNA. In acest dosar au fost primite mai multe denunturi, au fost si sesizari din oficiu in baza carora dosarul a fost deschis, a fost o cooperare foarte stransa cu SRI. Nu a fost o ancheta coordonata de autoritati sau o agentie straine (…) Am avut activitati de cooperare si cu autoritati din Europa. Cumva putem spune ca este o ancheta internationala, dar activitatile principale de sesizare din oficiu si administrare a probelor au fost facute de DNA in cooperare cu SRI”, a declarat Laura Codruța Kovesi, citată de Ziare.com.

Ea a adăugat că nu există un dosar Microsoft și unul EADS, ci un singur dosar aflat în lucru la DNA în cadrul căruia s-au făcut mai multe învinuiri și rețineri, iar în prezent sunt verificate contracte apărute-n presă ca fiind parte a unui presupus dosar EADS. Kovesi a declarat că prejudiciul în cazul EADS se află în evaluare, dar că valoarea tuturor contractelor încheiate în cazurile Microsoft și EADS depășește suma de 1 miliard euro. În cazul Microsoft, de pildă, suma de bani vehiculată ca obiect al infracțiunilor de trafic de influență și mită se cifrează la 60 milioane euro.

Corupția din achizițiile publice, imposibil de eradicat doar prin arestări

Procurorul șef al DNA a vorbit și despre corupția din zona achizițiilor publice, locul unde banii publici se întâlnesc cu clientela politică a diverselor partide. Kovesi a atras atenția că doar prin arestări corupția din achiziții nu va putea fi eradicată și că în domeniu este nevoie de o nouă reglementare, axată pe ideea de prevenție.

„Mi-e greu sa explic de ce persoane care se stiu vizate de DNA continua sa comita fapte penale. Se stie cakovesi DNA e cu ochii pe toate contractele si totusi se cere si se da mita in continuare (…) Este o tipologie a comiterii unor fapte de coruptie. Am sesizat ca in multe dosare care privesc fapte de achizitii publice sau licitatii trucate, exista o relatie intre cei care detin functii importante si anumiti oameni de afaceri. In anumite zone, in anumite orase, doar o anumita firma castiga intotdeauna licitatiile, doar ea putea sa cheltuiasca banul public. 

In ultima perioada am observat sa se interpun persoane apropiate functionarului public sau omului de afaceri, unii stiu la ce sunt folositi, isi folosesc conturile, anumite proprietati. Dar putem sa arestam in fiecare an decidentii din institutiile statului si oameni de afaceri, problema ramane. Este important sa fie analizate hotararile de condamnare pentru identificarea vulnerabilitatilor in zona achizitiilor publice si sa se ia masuri de prevenire. Doar arestand nu o sa eliminam coruptia in domeniul achizitiilor publice”, a mai spus Kovesi în interviul acordat Ziare.com.

Stavarache și Benea, „bobinați” de procurorii DNA

Benea & StavaracheProcurorii DNA au călcat, în ultimul an, și în „parohia” administrației băcăuane. Prima victimă de răsunet a lucrătorilor anticorupție a fost chiar primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, acuzat de comiterea a 5 infracțiuni de luare de mită, între acestea numărându-se și solicitarea a 10 la sută din valoarea unui contract încheiat de Conextrust cu ANL București, și preluat ulterior de municipalitate, în vederea construirii unui bloc de locuințe pe strada Făgăraș.

Alături de complicii săi – Liviu Goian și Liviu Cenușă – Romeo Stavarache a fost arestat preventiv la începutul lui iulie, măsură sub care a stat mai bine de două luni. Ulterior, măsura a fost comutată în arest domiciliar (la începutul lui septembrie). De aproximativ 5 luni, Stavarache se află sub măsuri preventive, fiind suspendat din funcția de primar.

La mijlocul lui iulie, lucrătorii anticorupție din cadrul DNA central au efectuat 28 de percheziții la mai multe locații din județul Bacău, între acestea numărându-se și locuința președintelui Consiliului Județean, Dragoș Benea. Potrivit mai multor date apărute-n presă, descinderile au vizat atât firmele familiei șefului CJ, cât și o pleiadă de SRL-uri controlate de persoane apropiate de Benea. Între acestea se numără Carta Office SRL, Madiral SRL, Routte Construct, dar și ANAS Trading, firmă administrată de soția șefului CJ Bacău.

Un comunicat dat publicității la acel moment, de către DNA, arăta că procurorii investighează mai multe fapte de corupție petrecute în intervalul 2005 – 2012 în administrația județului Bacău.

Procurorii anticorupție vizează, de asemenea, licitația de la pârtia de schi de la Slănic Moldova, adjudecată de firma ACOMIN, implicată în mai multe contracte dubioase în timpul mandatului Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării, dar și modul în care CJ a încheiat un contract cu firma Interdevelopment SRL, proiectantul pârtiei.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.