Administrația Prezidențială a anunțat, joi, întrebările care vor fi puse românilor la referendumul din 26 mai. Președintele a semnat decretul de convocare a referendumului pentru justiție. Astăzi era ultima zi în care șeful statului putea semna acest decret.
„1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”
Potrivit legii 3/2000 privind organizarea refernedumului, actualizată în vara anului trecut, se arată că pragul necesar pentru validarea referendumului este de minim 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.