Kaufland a retras de la vânzare un lot de avocado la care s-a depistat concentraţie prea mare de pesticide, potrivit unui anunţ al ANSVSA. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsele.
”Kaufland a retras voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor, următorul produs: K- BIO AVOCADO 2 BUC. Origine: Columbia. Furnizor: Eosta B.V. IJsermanweg 15 2742 KH Waddinxveen, Olanda”, se arată în anunţul ANSVSA.
Articolul menţionat a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 11.03.2022 – 18.03.2022
”Motivul rechemării: depăşirea limitei legale de reziduuri de pesticide (clorpirifos şi clorfenapir). Clienţii care au achiziţionat produsul cu datele de identificare de mai sus sunt rugaţi să nu-l consume şi se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna, până la data de 01.04.2022”, se mai arată în anunţ.
Clienţii vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.