Judecătorii au respins cererea de eliberare condiționată a lui Ioan Niculae: „Nu a dat dovezi de îndreptare; pedeapsa are și un caracter represiv”

0

Magistrații Judecătoriei Găești au respins cererea de eliberare condiționată din închisoare a lui Ioan Niculae, pe motiv că, deși acesta a executat o treime din pedeapsă, timpul prea scurt petrecut de omul de afaceri în penitenciar nu a format instanței convingerea că el s-a îndreptat. Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, este acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În motivare, judecătorii arată că Ioan Niculae are de executat 914 zile de închisoare, iar fracția minimă de o treime (aplicată persoanelor de peste 60 de ani) pentru a putea fi eliberat este de 304 zile.

Judecătoria Găești a dat publicității marți motivele pentru care a respins pe 31 august cererea lui Ioan Niculae de eliberare condiționată din Penitenciarul Găești, unde execută o pedeapsă de 2 ani și jumătate închisoare, în dosarul „Mită la PSD”. În motivare, notează Agerpres, judecătorii arată că Ioan Niculae are de executat 914 zile de închisoare, iar fracția minimă de o treime (aplicată persoanelor de peste 60 de ani) pentru a putea fi eliberat este de 304 zile.

Ioan Niculae a executat efectiv 139 de zile, la care se adaugă 150 de zile ca urmare a faptului că a scris 5 cărți și 16 zile reprezentând munca prestată în Penitenciarele Jilava și Găești. În total, în cazul lui Ioan Niculae se iau în considerare 305 zile executate. Judecătoria Găești atrage însă atenția că îndeplinirea fracției de o treime nu atrage automat și eliberarea condiționată, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 59 din vechiul Cod penal.

„Legat de cea de-a doua condiție — să dea dovezi că s-a îndreptat și că se poate integra în societate — timpul scurt petrecut de condamnat în penitenciar nu a format convingerea instanței că scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate a fost atins. (…) Este de observat că, față de durata pedepsei de 2 ani și 6 luni, perioada efectiv executată este mult prea mică, nefiind oportun, la acest moment, să se dispună liberarea condiționată. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că pedeapsa are și caracter represiv, respectiv tocmai izolarea de societate a celui condamnat pentru o perioadă de timp, ce variază în funcție de criteriile de individualizare a pedepsei „, se arată în motivare.

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, pe 2 aprilie, la doi ani și șase luni închisoare cu executare, iar fostul președinte al Consiliului Județean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a primit trei ani închisoare cu executare, în dosarul „Mită la PSD”. Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, este acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.