Izvoarele de la Slănic Moldova au trecut în proprietatea Primăriei

0

Pentru prima dată de la descoperirea lor, izvoarele din renumita stațiune Slănic Moldova au trecut în proprietatea Primăriei și a Consiliului Local. Acest transfer reprezinta o garantie ca nu vor mai exista blocaje in viitor in ceea ce priveste functionarea acestora.

La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Slănic Moldova a semnat contractul pentru cumpărarea a 9 terenuri, cu tot cu construcțiile aferente, pe care se află majoritatea izvoarelor din renumita stațiune balneoclimaterică. Suma plătită, 544.600 de lei, fără TVA, reprezintă circa 10% din bugetul anual al Primăriei sau 25% din bugetul de investiții al orașului. „Este un efort considerabil depus de Primărie, însă, prin deciziile pe care le-am luat la nivel administrativ, dar și la nivel de stațiune am reușit să strângem banii necesari și să facem astfel încât toți oamenii să se poată bucura de beneficiile apelor minerale de la Slănic Moldova”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova.

Până acum, izvoarele de la Slănic Moldova nu au fost niciodată în proprietatea oamenilor cu adevărat. Până la naționalizare, ele au aparținut Epitropiei Spitalelor „Sfântul Spiridon”, apoi au trecut în proprietatea Întreprinderii Balneo-Climaterice (IBC), care după 1989 s-a privatizat și s-a transformat în SC Perla Moldovei SA. După intrarea în faliment a Perlei Moldovei, izvoarele au trecut în proprietatea unor persoane private, care le-au administrat și folosit după bunul lor plac sau după interesele de moment. Aceasta a fost una dintre cele mai nefaste perioade din istoria stațiunii, deoarece, de foarte multe ori, turiștii care au venit pentru tratament la Slănic Moldova au găsit izvoarele închise sau nefuncționale.

Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice și oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. Medicii recomandă apele acestor izvoare pentru cură în numeroase afecțiuni.

Comunicat de presa

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.