Lucrările la stația de demanganizare de la Gherăieşti se apropie de un grad fizic de implementare de 55%, constructorul instalând grupurile de pompare şi urmând să finalizeze lucrările pentru montarea filtrelor care vor asigura demanganizarea apei captată din fronturile de la Mărgineni, Gherăieşti şi Hemeiuş.
Antreprenorul a adus în şantier 90% din componentele (echipamente, materiale etc) necesare realizării acestei lucrări. În paralel, s-a încheiat reabilitarea puțurilor de captare din 3 fronturi (Mărgineni 1 şi 2, respectiv Hemeiuş 2), iar lucrările la frontul de captare Gherăieşti 1, unde reabilităm 44 de puțuri, au ajuns la 60% grad fizic de realizare a investiției.
„Municipiul Bacău va avea, îmi doresc cât mai curând posibil, sursa alternativă de alimentare cu apă, astfel încât băcăuanii să nu mai primească apă cu „program” atunci când au loc avarii la conducta de aducțiune de la Valea Uzului. De asemenea, până la 30 iunie 2021, s-au decontat 2,5 milioane euro din fonduri europene pentru lucrările din acest proiect, dovadă că echipa managerială & unitatea de implementare a proiectului din cadrul operatorului CRAB şi-au făcut treaba.
Țin să mulțumesc celor peste 60 de UAT-uri care, în adunarea generală a ADIB, au aprobat planul de administrare al CRAB, evitându-se – astfel – subminarea aplicației POIM prin care 41 de localități din județ beneficiază de aproape 500 milioane euro pentru investiții în apă/canalizare. Există primari şi consilii locale care au înțeles că problema apei din județul Bacău nu are culoare politică şi au acționat în consecință, punând interesele comunităților peste interesele politicianiste ale partidelor din care fac parte. „a precizat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea