În cadrul campaniei “MITA ȘI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!”, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a organizat la data de 30.05.2012, la sediul instuituției o întâlnire cu șefii de campanie electorală a formațiunilor politice și candidaților independenți la alegerile locale din 10 iunie 2012.
La întâlnire au participat și peședintele Biroului Electoral Județean Bacău, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Municipal Bacău, comandantul I.J.J.Bacău și al GMJ Bacău, reprezentanții polițiilor locale, precum și șefii subunităților de poliție din județ.
Întâlnirea s-a constituit într-o invitație la fair-play adresată de către reprezentanții structurilor teritoriale ale M.A.I. din județul Bacău tuturor competitorilor politici, astfel încât campania electorală să se desfășoare în condiții de normalitate.
Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a reamintit celor prezenți prevederile Legii 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale și care sunt riscurile încălcării legislației electorale.
Cei prezenți au adus în discuție o serie de probleme concrete, fiind astfel lămurite unele aspecte legate de desfășurarea campaniei electorale. Totodată au fost prezentate măsurile dispuse la nivelul județului Bacău pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe întreaga perioadă electorală şi, în mod deosebit, în ziua votării, precum şi în zilele care premerg şi succed acestei zile.
Aspectele discutate la acestă întâlnire au fost aduse la cunoștința cetățenilor prin intermediul mass-mediei locale, prezentă la conferința de presă susținută de șeful I.P.J. Bacău, șeful I.J.J Bacău și președinții Biroului Electoral Județean Bacău și Biroului Electoral de Circumscripție Bacău, organizată la sediul IPJ Bacău.
Pentru următoarea perioadă au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor de siguranță publică care vor desfășura activități atât în uniformă de serviciu cât și în ținută civilă pentru a asigura o desfășurare în condiții de normalitate a campaniei electorale.
Amintim că potrivit legii materialele de propagandă electorală pot fi afișate doar în locuri special amenajate sau în alte locuri numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, dupã caz, al deţinãtorilor. Subliniem faptul că afișarea unor materiale de propagandă electorală în alte locuri, fără acordul proprietarilor sau deținătorilor, pot duce nu numai la sanționarea contravențională a celui în cauză dar și la distrugerea suportului pe care acestea au fost lipite, caz în care la sesizarea proprietarilor se efectuează cercetări și pentru infracțiuna de distrugere, prevăzută de Codul Penal.
Subliniem pe acestă cale că în conformitate cu ART. 114 din Legea 67/2004, limitele pedepselor pentru infracţiunile prevãzute în Codul penal ori în legile penale speciale, sãvârşite în legãturã cu desfãşurarea alegerilor, se majoreazã cu jumãtatea maximului special.
Facem apel la toți factorii de decizie implicați în campania electorală de a conștientiza riscurile încălcării legislației electorale și că alegerile corecte sunt parte a unui proces democratic şi sunt esenţiale într-o societate al cărei viitor este condus de voinţa majorităţii, nealterată prin diverse metode care contravin legii de drept şi legislaţiei în vigoare.