Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti l-au depistat în flagrant, la data de 25.04.2012, în jurul orei 16.30, pe Z. Edvin, de 20 de ani, din comuna Zemeş, în timp ce transporta cu un atelaj hipo, 8 cupoane de ţeavă cu diametrul de 5 ţoli și lungime de 1 m fiecare.
Din cercetări s-a stabilit că bunurile din conducta de apă dezafectată a unei societăți comerciale și au sustrase de către Z. Edvin pentru a fi comercializate.
Bunurile, în valoare de 800 lei, au fost ridicate şi predate societății prejudiciate.
În cauză se efectuaează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În aceeași zi, după aproximativ 30 de minute, polițiștii l-au depistat în flagrant și pe S. Ionuţ, de 29 ani, din com. Zemeş, care transporta cu un atelaj hipo, 6 cupoane ţeavă cu diametrul de 3 ţoli și lungime de 2 m fiecare.
S-a stabilit că bunurile au fost sustrase de către bărbatul de 29 de ani și provin din conducta de aspiraţie grup colector gaze a unei societăți comerciale.
Țevile, în valoare de 700 lei, au fost ridicate şi predate societății prejudiciate iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.