Interventie cu grad ridicat de dificultate, efectuata cu succes la Spitalul din Onesti

0

Pacientul în vârstă de 56 de ani din județul Bacău a fost tratat cu succes pentru ocluzia arterei iliace externe drepte, cunoscută ca maladie aorto-iliacă.

Echipa operatorie condusă de Dr. Marian Cozmin-Eugen și Dr. Istrate Sebastian, medici specialiști în chirurgie vasculară, în colaborare cu Dr. Ciornea Diana, medic specialist în anestezie și terapie intensivă, și asistentul Cojocaru Tanța, a realizat cu succes intervenția chirurgicală de by-pass ilio-femural drept.

Această procedură, realizată sub anestezie generală, a implicat înlocuirea arterei afectate cu o proteză special concepută pentru a îmbunătăți fluxul sanguin către arterele din distalitate. Postoperator, pacientul a înregistrat o evoluție favorabilă, simptomatologia remițând complet, iar acesta a fost externat într-o stare de sănătate îmbunătățită.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.