Conflictele dintre clienţi şi comercianţi sau bănci vor fi tranşate de o nouă instituţie care va funcţiona în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Misiunea sa va fi una dificilă, şi anume va trebui să medieze între părţile aflate în conflict, astfel încât să nu se mai ajungă la un proces.
Clienţii nemulţumiţi pot încerca să-şi rezolve problemele cu banca sau comercianţii fără a apela la instanţă, cel puţin în primă fază. Medierea nu este obligatorie, dar poate fi o soluţie mai rapidă. Ideea noii instituţii este inspirată de o directivă europenă. „Această structură o să încerce să medieze disputele dintre operatorii economici și consumatori, dar totul este gratis la acest centru de soluționare. Dacă nu s-au înțeles pot veni din nou la ANPC sau în instanță”, spune Marius Dunca, preşedintele ANPC.
În cazul conflictelor cu băncile, activitatea centrului va fi coordonată de un colegiu format din cinci membri, care vor identifica soluţii pentru rezolvarea neînţelegerilor. Propunerile lor devin obligatorii dacă în 15 zile nu sunt atacate în instanţă. Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor de Servicii Financiare este de părere că„acest organism va trebui să dea de cele mai multe ori decizii favorabile consumatorilor, pentru că, așa cum a arătat practica, instituțiile financiare de la noi din țară au un comportament abuziv și de aceea o entitate care va emite majoritatea deciziilor în favoarea societății financiare nu va fi credibilă, nu va fi apelată de consumatori.”
Despre o instituţie care să medieze problemele dintre clienţii nemulţumiţi şi bănci a vorbit şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: „Avem în vedere și sprijinirea, nu sub acoperișul BNR, unor institutii cum există în unele țări, de mediere, ca să nu mai ajungă lumea în tribunale, procesele sunt scumpe, durează”. Românii au dat în judecată băncile în special pentru clauzele abuzive din contractele de credit. Unii dintre ei se judecă în procese colective, sprijinite de ANPC. Autoritatea a chemat în instanţă 11 bănci şi are în derulare 33 de procese pentru clauze abuzive.