Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a majorat valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități, începând cu 1 ianuarie 2018.
ISR este stabilit, pentru 2017, la 500 lei.
Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018.
Începând cu 1 ianuarie 2018, vor crește:
– indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:
- 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav – adică 325 lei în loc de 234 lei;
- 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat – adică 250 lei în loc de 193 lei;
– bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:
- 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav – adică 125 lei în loc de 106 lei;
- 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat – 100 lei în loc de 79 lei;
- 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu – 50 lei în loc de 39 lei;
– prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:
- 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav – adică 250 lei;
- 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat – adică 150 lei;
- 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu – 50 lei.
Începând cu 1 iulie 2018 vor crește:
– indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:
- 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
- 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.
– bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:
- 30% din ISR;
- 22% din ISR;
- 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;
– prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:
- 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
- 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
- 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%.
Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.
O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități.