Incep lucrarile la Spitalul Regional de Urgenta Iasi. Dragos Benea: „Munca băcăuanului Adrian Popa (ANDIS), împreună cu echipa din Ministerul Sănătății, produce rezultate palpabile pentru Iaşi şi, implicit, pentru întreaga regiune a Moldovei”

1

Construirea viitorului Spital Regional de Urgență Iaşi a intrat în linie dreaptă după ce azi, la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, şi a conducerii ANDIS a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor cu antreprenorul care a adjudecat o licitație ce nu a fost ferită de contestații. La eveniment a participat si europarlamentarul PSD, Dragos Benea.

Spitalul Regional de Urgență Iași va avea o suprafață construită totală de 202.689 mp, distribuită pe 9 niveluri (2 subsoluri, parter, 5 etaje și etaj tehnic), pe o suprafață de teren de 120.000 mp.

Este o ştire pentru toată Moldova, nu doar pentru județul Iaşi, cu atât mai îmbucurătoare cu cât acest obiectiv strategic de infrastructură medicală va fi finanțat din fonduri europene. Un al doilea fapt îmbucurător, pentru mine la fel de important ca primul, este că la conducerea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate se află un băcăuan, Adrian Popa, fostul manager al Spitalului Județean de Urgentă Bacău. Adi a făcut o treabă extraordinară la ANDIS, o instituție nou creată (jalon în PNRR) care a fost operaționalizată într-o cursă contracronometru, iar azi – după o muncă anevoioasă de 2 ani – dispune de capacitatea administrativă care să-i permită să se angajeze în pilotarea unor obiective de investiții precum viitoarele spitale regionale (şi nu numai).

Îndrăznesc să spun că prin semnarea contractului de execuție a lucrărilor la viitorul Spital Regional de la Iaşi mai dispare un „mit”: acela al presupusei competiții dintre Bacău şi Iaşi – iată că munca băcăuanului Adrian Popa la timona ANDIS, împreună cu echipa din Ministerul Sănătății, produce rezultate palpabile pentru Iaşi şi, implicit, pentru întreaga regiune a Moldovei. Totodată, ca şi A7 „Autostrada Moldovei” şi Spitalul Regional este un obiectiv despre care au vorbit foarte mulți, dar de făcut îl face guvernarea social-democrată condusă de premierul Marcel Ciolacu, în care PSD controlează portofoliile de la „Transporturi” şi „Sănătate”. În timp ce unii doar au vorbit, noi facem lucruri concrete care vor contribui decisiv la dezvoltarea pe termen lung a regiunii Nord-Est şi la reducerea decalajelor față de vestul României!” a transmis Dragos Benea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. o tara de milioane de locuitori platitori de taxe este indrumata spre 4-5 centre bugetofage unde sa concentreaza coruptie-bani-trafic de influenta doar de dragul satisfacerii orgoliilor universiate si medicale.
    impartirea tarii pe ranguri si speciali este in plina desfasurare,contribuabilul se doftoriceste in provincie pe banii lui la medicofagul particoler cu carte de munca de la spitalul din urbea lui nu la spitalele regionale….culmea medicinii in romanica,platesti taxe si te tratezi pe bani in particular.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.