Primăria Municipiului Bacău a emis ordinul de începre a lucrărilor de reabilitare infrastructură urbană zona Mioriței – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriței. Valoarea totală a lucrărilor este de circa 10,6 milioane lei, iar durata acestora, conform contractului, este de maximum 12 luni.
Lucrările constau în reabilitarea integrală a trotuarelor (25.800 mp) a suprafeței carosabile (37.000 mp), amenajarea a 600 de noi locuri de parcare și accese parcări, cu o suprafață totală de peste 16.000 mp. Vor fi modernizate și rețelele de apă potabilă și canalizare, iar pentru iluminatul public sunt prevăzuți 91 de stâlpi, cu lămpi economice.
Reabilitatea întregii zone se realizează cu finanțare europeană, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), plan care presupune investiții totale de circa 35 de milioane de euro în infrastructura din Municipiulu Bacău. Podul peste râul Trebeș, Calea Moinești, pasarela Mărgineni, străzile Mioriței, Vadu Bistriței, I.L Caragiale, Milcov, Ștefan cel Mare și Energiei și pasarela Narcisa, sunt principalele obiective de investiții derulate prin PIDU, obiective aflate în diverse stadii de execuție.
in dezvoltarea economiei nu se investeste nimic :),totul merge din ce in ce mai rau in bc si e asa deprimant