În cursul acestei zile, Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în municipiul Onești, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu, într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Liliacului.
La locul indicat s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În urma recunoașterii, s-a constatat ca incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 mp, la nivelul unui apartament situat la parter, dintr-un bloc de tipul P+4.
Concomitent cu acțiunea de stingere, echipajele operative au acționat pentru evacuarea persoanelor de la etajele superioare, respectiv șase adulți și doi copii.
În urma incendiului, a rezultat o victimă, proprietarul apartamentului, care a suferit arsuri de gradul I și II, pe aproximativ 80% din suprafața corpului.
Acesta a fost preluat de ambulanța SAJ, în vederea transportului către unitatea spitalicească.