În cursul acestei seri, 14 august a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Gioseni, sat Gioseni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.
De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Acesta a fost lichidat în limitele găsite.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiul este utilizarea focului deschis în spații deschise.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News